Foto: Mihai Baciu
Descriere
Bătăuşul este caracteristic mlaştinilor, bălţilor şi păşunilor umede, în
special din tundra arctică. În migraţie este comun pe ţărmuri, pajişti
umede, terenuri mlăştinoase şi arabile. Masculii acestei specii sunt
mult mai mari decât femelele, astfel încât stolurile mari şi compacte
par a fi formate din două specii. Masculul are lungimea corpului de
29-32 cm şi o greutate cuprinsă între 168-242 g. Anvergura aripilor este
de circa 54-60 cm. Penajul nupţial este spectaculos, cu pene prelungi
maronii şi albe pe guşă şi pe gât, iar pe cap prezintă moţuri.
Variabilitatea acestui penaj este atât de mare încât individualizează
fiecare mascul. Spatele este gri-maroniu, iar ciocul şi picioarele sunt
portocalii. Femela are o lungime a corpului de 22-26 cm şi o greutate
cuprinsă între 85-126 g. Anvergura aripilor este de 46-49 cm. Femelele
sunt maro deschis, pe spate prezentând pete negre mari. În timpul
sezonului de cuibărit se hrăneşte cu insecte acvatice şi larvele
acestora. În migraţie se hrăneşte cu insecte, moluşte, păianjeni,
broşte, peşti mici, plante acvatice şi seminţe de orez sau cereale.
Bătăuşul este caracteristic mlaştinilor, bălţilor şi păşunilor umede, în
special din tundra arctică. În migraţie este comun pe ţărmuri, pajişti
umede, terenuri mlăştinoase şi arabile. Masculii acestei specii sunt
mult mai mari decât femelele, astfel încât stolurile mari şi compacte
par a fi formate din două specii. Masculul are lungimea corpului de
29-32 cm şi o greutate cuprinsă între 168-242 g. Anvergura aripilor este
de circa 54-60 cm. Penajul nupţial este spectaculos, cu pene prelungi
maronii şi albe pe guşă şi pe gât, iar pe cap prezintă moţuri.
Variabilitatea acestui penaj este atât de mare încât individualizează
fiecare mascul. Spatele este gri-maroniu, iar ciocul şi picioarele sunt
portocalii. Femela are o lungime a corpului de 22-26 cm şi o greutate
cuprinsă între 85-126 g. Anvergura aripilor este de 46-49 cm. Femelele
sunt maro deschis, pe spate prezentând pete negre mari. În timpul
sezonului de cuibărit se hrăneşte cu insecte acvatice şi larvele
acestora. În migraţie se hrăneşte cu insecte, moluşte, păianjeni,
broşte, peşti mici, plante acvatice şi seminţe de orez sau cereale.
mai putin
Etimologia denumirii stiintifice
Numele de gen este format din cuvintele greceşti phylo – preferinţă pentru şi macheo
– a lupta, cu referire la obiceiul masculilor de a se lupta în timpul
perioadei nupţiale. Numele de specie provine din cuvântul latin pugnax – războinic.
Numele de gen este format din cuvintele greceşti
phylo – preferinţă pentru şi
macheo
– a lupta, cu referire la obiceiul masculilor de a se lupta în timpul
perioadei nupţiale. Numele de specie provine din cuvântul latin
pugnax – războinic.
mai putin
Localizare si comportament
Este o specie prezentă în nordul continentului european. Un număr de
5-20 de masculi se adună în zone deschise şi etalează posturi inedite
sărind, bătând din aripi, zburlindu-şi penele ornamentale şi chiar
luptându-se. În cele mai multe cazuri masculii sunt tăcuţi şi arareori
scot sunete. Masculii sunt teritoriali, păstrându-şi teritoriul de la un
an la altul. Femelele se împerechează într-un procent ridicat (peste
50%) cu mai mulţi masculi. Masculii nu participă la incubaţie sau la
îngrijirea puilor. Cuibul este aşezat pe sol, ascuns în ierburi mai
înalte, într-o mică adâncitură căptuşită cu frunze şi tulpini. Masculii
pleacă în migraţie la sfârşit de iunie, început de iulie, fiind urmaţi
la sfârşit de iulie de femele şi juvenili. În migraţie este o specie
gregară, călătorind în stoluri mari formate din sute sau mii de
exemplare. Iernează în Africa. În teritoriile de iernare formează
aglomerări dense astfel că un stol din Senegal a fost estimat la un
milion de exemplare. Longevitatea cunoscută este de 13 ani şi 11 luni.
Este o specie prezentă în nordul continentului european. Un număr de
5-20 de masculi se adună în zone deschise şi etalează posturi inedite
sărind, bătând din aripi, zburlindu-şi penele ornamentale şi chiar
luptându-se. În cele mai multe cazuri masculii sunt tăcuţi şi arareori
scot sunete. Masculii sunt teritoriali, păstrându-şi teritoriul de la un
an la altul. Femelele se împerechează într-un procent ridicat (peste
50%) cu mai mulţi masculi. Masculii nu participă la incubaţie sau la
îngrijirea puilor. Cuibul este aşezat pe sol, ascuns în ierburi mai
înalte, într-o mică adâncitură căptuşită cu frunze şi tulpini. Masculii
pleacă în migraţie la sfârşit de iunie, început de iulie, fiind urmaţi
la sfârşit de iulie de femele şi juvenili. În migraţie este o specie
gregară, călătorind în stoluri mari formate din sute sau mii de
exemplare. Iernează în Africa. În teritoriile de iernare formează
aglomerări dense astfel că un stol din Senegal a fost estimat la un
milion de exemplare. Longevitatea cunoscută este de 13 ani şi 11 luni.
mai putin
Populatie
Populaţia europeană a speciei este relativ mare, cuprinsă între
200000-510000 de perechi. Efectivele s-au păstrat stabile în perioada
1970-1990 şi au intrat într-un declin moderat în cele mai multe ţări
europene în perioada 1990-2000. Cele mai importante efective
cuibăritoare sunt în Rusia, Suedia, Norvegia şi Finlanda. Un număr redus
de exemplare iernează pe teritoriul Europei. În România specia apare în
pasaj.
Populaţia europeană a speciei este relativ mare, cuprinsă între
200000-510000 de perechi. Efectivele s-au păstrat stabile în perioada
1970-1990 şi au intrat într-un declin moderat în cele mai multe ţări
europene în perioada 1990-2000. Cele mai importante efective
cuibăritoare sunt în Rusia, Suedia, Norvegia şi Finlanda. Un număr redus
de exemplare iernează pe teritoriul Europei. În România specia apare în
pasaj.
mai putin
Reproducere
Soseşte din cartierele de iernare la începutul lunii martie. Femela
depune în mod obişnuit patru ouă, cu o dimensiune medie de 44 x 31 mm şi
o greutate medie de 21 g. Incubaţia durează 21-24 de zile şi este
asigurată numai de către femelă. Puii devin zburători după 25-28 de
zile. O singură generaţie de pui este crescută în fiecare an.
Soseşte din cartierele de iernare la începutul lunii martie. Femela
depune în mod obişnuit patru ouă, cu o dimensiune medie de 44 x 31 mm şi
o greutate medie de 21 g. Incubaţia durează 21-24 de zile şi este
asigurată numai de către femelă. Puii devin zburători după 25-28 de
zile. O singură generaţie de pui este crescută în fiecare an.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Este o specie sensibilă la schimbările climatice şi depinde de nivelul
apei şi de perioada de creştere a vegetaţiei în zonele de cuibărit, ceea
ce sugerează că distribuţia sa este influenţată de încălzirea globală.
Astfel, poate fi folosită ca specie indicator pentru urmărirea
încălzirii globale. Distrugerea habitatelor umede în zonele de cuibărit,
dar mai ales în cele situate pe traseul de migraţie, poluarea apelor
prin folosirea pesticidelor în agricultură şi deranjul determinat de
activităţile umane sunt principalele pericole ce afectează specia.
Reconstrucţia zonelor umede de pe traseul de migraţie este prioritară.
În trecut era folosită ca sursă de hrană în unele ţări europene. Şi în
prezent specia este folosită pentru hrană în Africa.
Este o specie sensibilă la schimbările climatice şi depinde de nivelul
apei şi de perioada de creştere a vegetaţiei în zonele de cuibărit, ceea
ce sugerează că distribuţia sa este influenţată de încălzirea globală.
Astfel, poate fi folosită ca specie indicator pentru urmărirea
încălzirii globale. Distrugerea habitatelor umede în zonele de cuibărit,
dar mai ales în cele situate pe traseul de migraţie, poluarea apelor
prin folosirea pesticidelor în agricultură şi deranjul determinat de
activităţile umane sunt principalele pericole ce afectează specia.
Reconstrucţia zonelor umede de pe traseul de migraţie este prioritară.
În trecut era folosită ca sursă de hrană în unele ţări europene. Şi în
prezent specia este folosită pentru hrană în Africa.
mai putin
GALERIE POZE SI ILUSTRATII