Becaţină mare

Becaţina mare este o specie caracteristică zonelor deschise de păşune din regiunea arctică. Lungimea corpului este de 26-30 cm, inclusiv ciocul care are 6-7 cm. Greutatea corpului variază între 140-260 g. Anvergura aripilor este de circa 43-50 cm. Este puţin mai mare decât becaţina comună ( Gallinago gallinago ) şi are ciocul mai scurt. Adulţii au înfăţişare similară, cu penaj maroniu. Femelele sunt în general mai mari, iar masculii au coada mai lungă. Se hrăneşte cu insecte, viermi, melci şi seminţe.

Becaţina mare este o specie caracteristică zonelor deschise de păşune din regiunea arctică. Lungimea corpului este de 26-30 cm, inclusiv ciocul care are 6-7 cm. Greutatea corpului variază între 140-260 g. Anvergura aripilor este de circa 43-50 cm. Este puţin mai mare decât becaţina comună ( Gallinago gallinago ) şi are ciocul mai scurt. Adulţii au înfăţişare similară, cu penaj maroniu. Femelele sunt în general mai mari, iar masculii au coada mai lungă. Se hrăneşte cu insecte, viermi, melci şi seminţe.
mai putin

Numele de gen derivă din combinaţia cuvintelor latine gallina – găină şi ago – a face ca, cu referire la comportamentul manifestat. Numele de specie provine din latinescul media – mijlociu, cu referire la dimensiunea mai mică decât a sitarului de pădure şi mai mare decât a becaţinei comune.

Numele de gen derivă din combinaţia cuvintelor latine gallina – găină şi ago – a face ca, cu referire la comportamentul manifestat. Numele de specie provine din latinescul media – mijlociu, cu referire la dimensiunea mai mică decât a sitarului de pădure şi mai mare decât a becaţinei comune.
mai putin

Este o specie prezentă în nord-estul continentului european. Zboară pe distanţe mari (câteva mii de km) fără întrerupere, cu o viteză de până la 97 km/h. Poligamă, este singura dintre becaţine care nu manifestă un ritual nupţial însoţit de execuţii aeriene. În schimb este o specie care roteşte. Masculii se adună după apus în locuri deschise, unde prin etalarea penelor albe de la coada se întrec pentru atenţia femelelor. Cuibăreşte solitar, iar cuibul este aşezat pe sol, în vegetaţie deasă şi este căptuşit cu muşchi şi alte resturi vegetale. Masculul nu contribuie la alcătuirea cuibului şi creşterea puilor. Iernează în Africa.

Este o specie prezentă în nord-estul continentului european. Zboară pe distanţe mari (câteva mii de km) fără întrerupere, cu o viteză de până la 97 km/h. Poligamă, este singura dintre becaţine care nu manifestă un ritual nupţial însoţit de execuţii aeriene. În schimb este o specie care roteşte. Masculii se adună după apus în locuri deschise, unde prin etalarea penelor albe de la coada se întrec pentru atenţia femelelor. Cuibăreşte solitar, iar cuibul este aşezat pe sol, în vegetaţie deasă şi este căptuşit cu muşchi şi alte resturi vegetale. Masculul nu contribuie la alcătuirea cuibului şi creşterea puilor. Iernează în Africa.

mai putin

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 62000-170000 de perechi. A înregistrat un declin semnificativ între 1970-1990. Deşi în cele mai multe ţări efectivele s-au menţinut la un nivel stabil în perioada 1990-2000, în Rusia s-a înregistrat un declin accentuat ceea ce a determinat o scădere pe ansamblu a populaţiei. În România nu cuibăreşte şi este o specie de pasaj, prezentă primăvara în aprilie şi mai şi toamna de la mijlocul lui septembrie până la mijlocul lui octombrie. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Norvegia şi Belarus.

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 62000-170000 de perechi. A înregistrat un declin semnificativ între 1970-1990. Deşi în cele mai multe ţări efectivele s-au menţinut la un nivel stabil în perioada 1990-2000, în Rusia s-a înregistrat un declin accentuat ceea ce a determinat o scădere pe ansamblu a populaţiei. În România nu cuibăreşte şi este o specie de pasaj, prezentă primăvara în aprilie şi mai şi toamna de la mijlocul lui septembrie până la mijlocul lui octombrie. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Norvegia şi Belarus.

mai putin

Soseşte din cartierele de iernare în aprilie şi mai. Femela depune în mod obişnuit patru ouă. Incubaţia durează 22-24 de zile şi este asigurată numai de către femelă. Puii au un puf maro-ruginiu şi sunt îngrijiţi numai de către femelă. Devin zburători la 21-28 de zile.

Soseşte din cartierele de iernare în aprilie şi mai. Femela depune în mod obişnuit patru ouă. Incubaţia durează 22-24 de zile şi este asigurată numai de către femelă. Puii au un puf maro-ruginiu şi sunt îngrijiţi numai de către femelă. Devin zburători la 21-28 de zile.
mai putin

Degradarea habitatelor prin abandonarea terenurilor agricole, arderea păşunilor şi vânătoare, mai ales în perioada rotitului, sunt principalele pericole ce afectează specia. Un Plan Internaţional de Acţiune a fost elaborat pentru conservarea speciei în anul 2002.

Degradarea habitatelor prin abandonarea terenurilor agricole, arderea păşunilor şi vânătoare, mai ales în perioada rotitului, sunt principalele pericole ce afectează specia. Un Plan Internaţional de Acţiune a fost elaborat pentru conservarea speciei în anul 2002.
mai putin