Brumăriţă de stâncă

Brumărița de stâncă este o specie cu răspândire preponderent asiatică, respectiv în centrul, estul și sudul Asiei, cu efective reduse distribuite și în sudul și sud-vestul Europei. Habitatul propice al speciei este situat la altitudini de peste 2000 m, respectiv pe platourile înalte ale munților europeni și asiatici, acolo unde pădurea de conifere se termină și apare vegetația arbustivă de jnepeniș și pajiști alpine cu stâncărie. Brumărița este de dimensiunea unei ciocârlii, iar de la distanță pare a avea un colorit șters gri-maroniu, aproape ca al unei vrăbii. Caracterele vizibile de la distanță sunt dunga închisă de-a curmezișul aripii și petele maro-ruginii de pe flancuri. Coloritul cu striații de pe gât este vizibil doar de aproape. Penajul femelei este asemănător cu al masculului, coloritul femelei fiind mai șters. Lungimea corpului este de 15-18 cm, iar anvergura aripilor este de 30-33 cm, cu masa corporală de 25-35 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 20-21 de ani.

Brumărița de stâncă este o specie cu răspândire preponderent asiatică, respectiv în centrul, estul și sudul Asiei, cu efective reduse distribuite și în sudul și sud-vestul Europei. Habitatul propice al speciei este situat la altitudini de peste 2000 m, respectiv pe platourile înalte ale munților europeni și asiatici, acolo unde pădurea de conifere se termină și apare vegetația arbustivă de jnepeniș și pajiști alpine cu stâncărie. Brumărița este de dimensiunea unei ciocârlii, iar de la distanță pare a avea un colorit șters gri-maroniu, aproape ca al unei vrăbii. Caracterele vizibile de la distanță sunt dunga închisă de-a curmezișul aripii și petele maro-ruginii de pe flancuri. Coloritul cu striații de pe gât este vizibil doar de aproape. Penajul femelei este asemănător cu al masculului, coloritul femelei fiind mai șters. Lungimea corpului este de 15-18 cm, iar anvergura aripilor este de 30-33 cm, cu masa corporală de 25-35 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 20-21 de ani. mai putin

Specia este în general sedentară în habitatele alpine din Europa și Asia, exceptând unele efective din sud-vestul Europei, respectiv Spania, Franța și țările din sud-estul Europei. Aceste efective migrează către regiunea carpatică a Europei, precum și zona munților Alpi, din regiuni mai joase, de regulă submontane sau de podiș în perioada de cuibărit. Cuibărește în lunile mai-septembrie, în restul anului indivizii rămânând solitari. Perechile sunt poligame, masculii căutând să se împerecheze cu toate femelele prezente în teritoriul de cuibărit. Astfel, un teritoriu de cuibărit poate fi împărțit între 3-4 masculi și 3-4 femele, existând o ierarhie strictă între masculi, unul dintre aceștia fiind masculul alfa. Masculii hrănesc puii din toate cuiburile teritoriului de hrănire, indiferent dacă aceștia sunt sau nu părinții acestora. Cuibul este amplasat la baza unui arbust sau într-o crevasă între pietre, de obicei în zone cu stâncărie. Se hrănesc în general cu insecte pe care le capturează pe pajiștile alpine, rareori hrănindu-se și cu muguri sau semințe. Păsările devin active pentru reproducere din al doilea an de viață.

Specia este în general sedentară în habitatele alpine din Europa și Asia, exceptând unele efective din sud-vestul Europei, respectiv Spania, Franța și țările din sud-estul Europei. Aceste efective migrează către regiunea carpatică a Europei, precum și zona munților Alpi, din regiuni mai joase, de regulă submontane sau de podiș în perioada de cuibărit. Cuibărește în lunile mai-septembrie, în restul anului indivizii rămânând solitari. Perechile sunt poligame, masculii căutând să se împerecheze cu toate femelele prezente în teritoriul de cuibărit. Astfel, un teritoriu de cuibărit poate fi împărțit între 3-4 masculi și 3-4 femele, existând o ierarhie strictă între masculi, unul dintre aceștia fiind masculul alfa. Masculii hrănesc puii din toate cuiburile teritoriului de hrănire, indiferent dacă aceștia sunt sau nu părinții acestora. Cuibul este amplasat la baza unui arbust sau într-o crevasă între pietre, de obicei în zone cu stâncărie. Se hrănesc în general cu insecte pe care le capturează pe pajiștile alpine, rareori hrănindu-se și cu muguri sau semințe. Păsările devin active pentru reproducere din al doilea an de viață. mai putin

Populația europeană este relativ mare, însumând aproximativ 100.000-180.000 de perechi cuibăritoare, rămânând stabilă în perioada 1970-1990. Cu toate că nu există date precise cu privire la populația existentă în unele țări din vestul Europei, tendințele au rămas stabile în restul țărilor de distribuție astfel încât populația europeană a rămas stabilă per total. În România efectivele speciei numără aproximativ 16.000-19.500 de perechi cuibăritoare.

Populația europeană este relativ mare, însumând aproximativ 100.000-180.000 de perechi cuibăritoare, rămânând stabilă în perioada 1970-1990. Cu toate că nu există date precise cu privire la populația existentă în unele țări din vestul Europei, tendințele au rămas stabile în restul țărilor de distribuție astfel încât populația europeană a rămas stabilă per total. În România efectivele speciei numără aproximativ 16.000-19.500 de perechi cuibăritoare. mai putin

Femelele depun 4-5 ouă, imediat după topirea zăpezilor, în lunile mai-iunie, incubația fiind de 14-15 zile. Puii sunt hrăniți de masculi până la vârsta de 14-16 zile, părăsind cuibul după această perioadă, fără a fi capabili de zbor. Învață să zboare după aproximativ 18-21 de zile de la părăsirea cuibului. Femelele pot depune câte două ponte pe an.

Femelele depun 4-5 ouă, imediat după topirea zăpezilor, în lunile mai-iunie, incubația fiind de 14-15 zile. Puii sunt hrăniți de masculi până la vârsta de 14-16 zile, părăsind cuibul după această perioadă, fără a fi capabili de zbor. Învață să zboare după aproximativ 18-21 de zile de la părăsirea cuibului. Femelele pot depune câte două ponte pe an. mai putin

Specia este amenințată de deranjul provocat de turiști în ariile protejate alpine, precum și de pășunatul intensiv desfășurat în pajiștile alpine. Conservarea acestei specii constă în stabilirea unui management adecvat la nivelul ariilor protejate, precum și limitarea pășunatului în zonele cunoscute ca teritorii de cuibărit ale speciei.

Specia este amenințată de deranjul provocat de turiști în ariile protejate alpine, precum și de pășunatul intensiv desfășurat în pajiștile alpine. Conservarea acestei specii constă în stabilirea unui management adecvat la nivelul ariilor protejate, precum și limitarea pășunatului în zonele cunoscute ca teritorii de cuibărit ale speciei. mai putin