Călifar roşu

Călifarul roşu este o specie caracteristică habitatelor de stepă prezente în apropierea malurilor sărăturate ale lacurilor. Lungimea corpului este de 58-70 de cm şi are o greutate de medie de 1000-1600 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 110-135 cm. Masculul are spre deosebire de femelă o dungă neagră pe gât. Se hrăneşte cu plante specifice regiunii de stepă, seminţe, dar şi cu insecte, crustacei, moluşte, peşti, broaşte şi viermi.

Călifarul roşu este o specie caracteristică habitatelor de stepă prezente în apropierea malurilor sărăturate ale lacurilor. Lungimea corpului este de 58-70 de cm şi are o greutate de medie de 1000-1600 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 110-135 cm. Masculul are spre deosebire de femelă o dungă neagră pe gât. Se hrăneşte cu plante specifice regiunii de stepă, seminţe, dar şi cu insecte, crustacei, moluşte, peşti, broaşte şi viermi. mai putin

Numele de gen este numele celtic al călifarului alb (Tadorna tadorna). Numele de specie provine din cuvântul latin ferruginus – de culoare roşie ca rugina, cu referire la penajul păsării.

Numele de gen este numele celtic al călifarului alb (Tadorna tadorna). Numele de specie provine din cuvântul latin ferruginus – de culoare roşie ca rugina, cu referire la penajul păsării. mai putin

Este o specie prezentă mai mult în sudul şi estul continentului european. Pentru odihnă şi hrănire este mai puţin dependentă de apă decât alte rude ale sale şi poate fi observată în timpul cuibăritului la distanţe considerabile de corpurile de apă. Zborul este liniştit, fără bătăi repezite din aripi (C. Rosetti Bălănescu). Iernează în sud-estul Europei. Datorită penajului atractiv este păstrată şi în captivitate, în colecţii ornitologice şi în parcuri, mai ales în nordul şi vestul Europei.

Este o specie prezentă mai mult în sudul şi estul continentului european. Pentru odihnă şi hrănire este mai puţin dependentă de apă decât alte rude ale sale şi poate fi observată în timpul cuibăritului la distanţe considerabile de corpurile de apă. Zborul este liniştit, fără bătăi repezite din aripi (C. Rosetti Bălănescu). Iernează în sud-estul Europei. Datorită penajului atractiv este păstrată şi în captivitate, în colecţii ornitologice şi în parcuri, mai ales în nordul şi vestul Europei. mai putin

Populaţia estimată a speciei este relativ mică, cuprinsă între 19000-33000 de perechi. A manifestat un declin accentuat în perioada 1970-1990. Populaţia a continuat să descrească în Turcia şi în perioada 1990-2000 iar în Rusia tendinţa nu a fost apreciată, astfel încât pe ansamblu se consideră că specia manifestă un declin semnificativ. Populaţia estimată în România este de 20-25 de perechi, iar efectivele cele mai mari sunt înregistrate în Turcia şi Rusia.

Populaţia estimată a speciei este relativ mică, cuprinsă între 19000-33000 de perechi. A manifestat un declin accentuat în perioada 1970-1990. Populaţia a continuat să descrească în Turcia şi în perioada 1990-2000 iar în Rusia tendinţa nu a fost apreciată, astfel încât pe ansamblu se consideră că specia manifestă un declin semnificativ. Populaţia estimată în România este de 20-25 de perechi, iar efectivele cele mai mari sunt înregistrate în Turcia şi Rusia. mai putin

Soseşte din teritoriile de iernare în luna martie. Cuibăreşte în galerii (vizuini) săpate în sol, crăpături ale stâncilor şi scorburi. Cuibul este căptuşit cu vegetaţie, puf şi pene. Femela depune în perioada aprilie-mai 8-11 ouă ce au o dimensiune medie de 66,4 x 46,8 mm şi pe care le incubează singură timp de 28-29 de zile. În această perioadă masculul veghează asupra cuibului. Puii devin zburători la 55 de zile.

Soseşte din teritoriile de iernare în luna martie. Cuibăreşte în galerii (vizuini) săpate în sol, crăpături ale stâncilor şi scorburi. Cuibul este căptuşit cu vegetaţie, puf şi pene. Femela depune în perioada aprilie-mai 8-11 ouă ce au o dimensiune medie de 66,4 x 46,8 mm şi pe care le incubează singură timp de 28-29 de zile. În această perioadă masculul veghează asupra cuibului. Puii devin zburători la 55 de zile.
mai putin

Degradarea zonelor umede şi introducerea peştilor exotici, vânătoarea şi dezvoltarea urbană sunt principalele pericole ce afectează specia. Măsurile de conservare trebuie îndreptate către menţinerea sau refacerea teritoriilor de cuibărit şi oprirea vânătorii.

Degradarea zonelor umede şi introducerea peştilor exotici, vânătoarea şi dezvoltarea urbană sunt principalele pericole ce afectează specia. Măsurile de conservare trebuie îndreptate către menţinerea sau refacerea teritoriilor de cuibărit şi oprirea vânătorii. mai putin