Cioară grivă

Cioara grivă este o rudă apropiată a ciorii negre, cele două subspecii având teritorii separate în Europa, prima ocupând jumătatea estică a Europei, inclusiv vestul Rusiei, pe când cioara neagră ocupă jumătatea de vest a Europei. În România, cioara grivă este prezentă în toate tipurile de habitate, dar preferă zonele din afara regiunilor urbane, cu precădere cele aglomerate, însă poate fi observată în zonele rurale. Cel mai adesea poate fi observată în apropierea zonelor umede, cum sunt bălțile, râurile, lacurile, mărginite sau apropiate de terenuri agricole. Spre deosebire de cioara neagră, subspecia de cioară grivă are spatele, abdomenul, părțile laterale și baza cozii de culoare gri, restul penajului, picioarele, ciocul și coada fiind negre. Lungimea corpului este de 48-52 cm, iar anvergura aripilor este de 84-100 cm, cu greutatea de 410-675 g.

Cioara grivă este o rudă apropiată a ciorii negre, cele două subspecii având teritorii separate în Europa, prima ocupând jumătatea estică a Europei, inclusiv vestul Rusiei, pe când cioara neagră ocupă jumătatea de vest a Europei. În România, cioara grivă este prezentă în toate tipurile de habitate, dar preferă zonele din afara regiunilor urbane, cu precădere cele aglomerate, însă poate fi observată în zonele rurale. Cel mai adesea poate fi observată în apropierea zonelor umede, cum sunt bălțile, râurile, lacurile, mărginite sau apropiate de terenuri agricole. Spre deosebire de cioara neagră, subspecia de cioară grivă are spatele, abdomenul, părțile laterale și baza cozii de culoare gri, restul penajului, picioarele, ciocul și coada fiind negre. Lungimea corpului este de 48-52 cm, iar anvergura aripilor este de 84-100 cm, cu greutatea de 410-675 g.


mai putin

Specia este sedentară în arealul de distribuție european și asiatic, fiind prezentă pe tot parcursul anului în apropierea locurilor de cuibărit pe care le reutilizează de la an la an. Sezonul de cuibărit este același ca și la rudele sale din vestul Europei, respectiv ciorile negre, perioada de reproducere începând în lunile februarie-aprilie și terminându-se în lunile iunie-iulie, în funcție de diferențele de temperatură apărute la finalul sezonului de iarnă. În restul anului specia putând fi observată aproape în permanență pe terenurile agricole din apropierea lcurilor de cuibărit. Perechile sunt monogame, cuibărind solitar și formându-se numai pe perioada sezonului de cuibărit. Cuibul este alcătuit din crenguțe și resturi menajere, fiind întărit cu excremente, fiind amplasat în copacii înalți, marginile stâncilor, clădiri abandonate sau stâlpi de curent. Puii sunt îngrijiți de ambii părinți până când aceștia învață să zboare. Ca și rudele sale, cioara grivă are o gamă diversificată de hrană ce constă în  cereale, fructe și semințe, dar poate captura și mamifere mici, șopârle sau ouă ale altor specii de păsări mai mici, iar în unele cazuri poate fi și necrofagă hrănindu-se cu stârvuri de animale.

Specia este sedentară în arealul de distribuție european și asiatic, fiind prezentă pe tot parcursul anului în apropierea locurilor de cuibărit pe care le reutilizează de la an la an. Sezonul de cuibărit este același ca și la rudele sale din vestul Europei, respectiv ciorile negre, perioada de reproducere începând în lunile februarie-aprilie și terminându-se în lunile iunie-iulie, în funcție de diferențele de temperatură apărute la finalul sezonului de iarnă. În restul anului specia putând fi observată aproape în permanență pe terenurile agricole din apropierea lcurilor de cuibărit. Perechile sunt monogame, cuibărind solitar și formându-se numai pe perioada sezonului de cuibărit. Cuibul este alcătuit din crenguțe și resturi menajere, fiind întărit cu excremente, fiind amplasat în copacii înalți, marginile stâncilor, clădiri abandonate sau stâlpi de curent. Puii sunt îngrijiți de ambii părinți până când aceștia învață să zboare. Ca și rudele sale, cioara grivă are o gamă diversificată de hrană ce constă în  cereale, fructe și semințe, dar poate captura și mamifere mici, șopârle sau ouă ale altor specii de păsări mai mici, iar în unele cazuri poate fi și necrofagă hrănindu-se cu stârvuri de animale.


mai putin

Populația europeană este foarte mare, însumând între 8 790 000 - 16 600 000 de perechi cuibăritoare, fiind în creștere ușoară. În România efectivele speciei numără aproximativ  208 334 - 331 974 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind fluctuantă.

Populația europeană este foarte mare, însumând între 8 790 000 - 16 600 000 de perechi cuibăritoare, fiind în creștere ușoară. În România efectivele speciei numără aproximativ  208 334 - 331 974 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind fluctuantă.


mai putin

Femelele depun 4-6 ouă în lunile martie-aprilie, incubația fiind de 17-19 zile, fiind efectuată numai de femelă, care este hrănită de mascul. Puii sunt hrăniți de ambii părinți până la vârsta de 32-36 zile, părăsind cuibul după această perioadă. Perechile au o singură pontă pe an.

Femelele depun 4-6 ouă în lunile martie-aprilie, incubația fiind de 17-19 zile, fiind efectuată numai de femelă, care este hrănită de mascul. Puii sunt hrăniți de ambii părinți până la vârsta de 32-36 zile, părăsind cuibul după această perioadă. Perechile au o singură pontă pe an.


mai putin

În prezent specia nu este afectată de nici o activitate umană, adaptându-se foarte bine la orice schimbare de habitat survenită în urma activităților antropice din afara zonelor urbane.

În prezent specia nu este afectată de nici o activitate umană, adaptându-se foarte bine la orice schimbare de habitat survenită în urma activităților antropice din afara zonelor urbane.


mai putin