Ciovlică negrie

Ciovlica neagră este o specie cu răspândire relativ redusă, ocupând regiunea vestică a Asiei numai în perioada de cuibărit și sudul și unele regiuni centrale ale Africii în sezonul de iernat. Habitatul specific de cuibărit constă în pajiști sau pășuni de pe malurile lacurilor, iar în sezonul de iernat ocupă habitate de savane sau stepe intercalate cu dune de nisip. Foarte asemănătoare cu ciovlica ruginie, diferența constând în penajul mai închis la culoare de pe spate și de pe partea superioară a aripilor. Penajul de pe cap și pe ceafă este de asemenea închis la culoare, aproape negru. Dieta este la fel cu cea a ciovlicii ruginii, constând în insecte pe care le prinde în zbor. Lungimea corpului este de 23-26 cm, iar anvergura aripilor este de 56-68 cm, cu o masă corporală de 84-105 g. Longevitatea acestei specii nu este încă cunoscută încă.

Ciovlica neagră este o specie cu răspândire relativ redusă, ocupând regiunea vestică a Asiei numai în perioada de cuibărit și sudul și unele regiuni centrale ale Africii în sezonul de iernat. Habitatul specific de cuibărit constă în pajiști sau pășuni de pe malurile lacurilor, iar în sezonul de iernat ocupă habitate de savane sau stepe intercalate cu dune de nisip. Foarte asemănătoare cu ciovlica ruginie, diferența constând în penajul mai închis la culoare de pe spate și de pe partea superioară a aripilor. Penajul de pe cap și pe ceafă este de asemenea închis la culoare, aproape negru. Dieta este la fel cu cea a ciovlicii ruginii, constând în insecte pe care le prinde în zbor. Lungimea corpului este de 23-26 cm, iar anvergura aripilor este de 56-68 cm, cu o masă corporală de 84-105 g. Longevitatea acestei specii nu este încă cunoscută încă. mai putin

Ciovlica neagră este o specie migratoare, ajungând în teritoriile de cuibărit în lunile aprilie-mai și plecând spre sud în lunile august-septembrie. Teritoriile de cuibărit se întind din estul României spre limita estică a Kasakhstan-ului, iar cele de iernat din Africa de Sus și până în Namibia. Perechile sunt monogame formându-se pe durata perioadei de cuibărit. Cuibărește direct pe sol în colonii de zeci sau chiar sute de perechi în funcție de suprafața habitatului ocupat. Cuibul este amenajat într-o adâncitură în care sunt așezate frunze și fire de iarbă uscate. Puii sunt îngrijiți de ambii părinți până când aceștia învață să zboare, ulterior începând migrația spre sud. Hrana de bază constă strict din insecte pe care le capturează în zbor, rareori hrănindu-se și la nivelul solului. Păsările devin active pentru reproducere din al 2-lea an de viață.

Ciovlica neagră este o specie migratoare, ajungând în teritoriile de cuibărit în lunile aprilie-mai și plecând spre sud în lunile august-septembrie. Teritoriile de cuibărit se întind din estul României spre limita estică a Kasakhstan-ului, iar cele de iernat din Africa de Sus și până în Namibia. Perechile sunt monogame formându-se pe durata perioadei de cuibărit. Cuibărește direct pe sol în colonii de zeci sau chiar sute de perechi în funcție de suprafața habitatului ocupat. Cuibul este amenajat într-o adâncitură în care sunt așezate frunze și fire de iarbă uscate. Puii sunt îngrijiți de ambii părinți până când aceștia învață să zboare, ulterior începând migrația spre sud. Hrana de bază constă strict din insecte pe care le capturează în zbor, rareori hrănindu-se și la nivelul solului. Păsările devin active pentru reproducere din al 2-lea an de viață. mai putin

Populația europeană este foarte mică în comparație cu cea asiatică, numărând până la 2.500-5.000 de perechi cuibăritoare, majoritatea staționate în estul Europei, rămânând stabilă în perioada 1970-1990. Majoritatea populațiilor au suferit scăderi drastice în perioada 1990-2000, scăzând cu până la 50% din valorile inițiale. În România specia poate fi observată extrem de rar, cu precădere în pasaj în regiunea Dobrogei.

Populația europeană este foarte mică în comparație cu cea asiatică, numărând până la 2.500-5.000 de perechi cuibăritoare, majoritatea staționate în estul Europei, rămânând stabilă în perioada 1970-1990. Majoritatea populațiilor au suferit scăderi drastice în perioada 1990-2000, scăzând cu până la 50% din valorile inițiale. În România specia poate fi observată extrem de rar, cu precădere în pasaj în regiunea Dobrogei. mai putin

Femelele depun 3-4 ouă în lunile aprilie-mai, incubația fiind de 25-26 zile. Ambii părinți se îngrijesc de pui până la vârsta când aceștia devin independenți la aproximativ 5-6 săptămâni de la eclozare. Perechile au o singură pontă pe sezon.

Femelele depun 3-4 ouă în lunile aprilie-mai, incubația fiind de 25-26 zile. Ambii părinți se îngrijesc de pui până la vârsta când aceștia devin independenți la aproximativ 5-6 săptămâni de la eclozare. Perechile au o singură pontă pe sezon. mai putin

Degradarea habitatelor prin folosirea insecticidelor și deranjul coloniilor, sunt principalele pericole ce afectează specia. În România, specia beneficiază de măsurile de conservare care se adresează habitatelor caracteristice.

Degradarea habitatelor prin folosirea insecticidelor și deranjul coloniilor, sunt principalele pericole ce afectează specia. În România, specia beneficiază de măsurile de conservare care se adresează habitatelor caracteristice. mai putin