Ciuvică

Ciuvica este caracteristică zonelor împădurite de conifere şi păduri mixte mature şi cu spaţii deschise din regiunile montane. Este cea mai mică dintre bufniţe, fiind de mărimea unui graur. Lungimea corpului este de 17-20 cm şi are o greutate a femelei de 61-147 g şi a masculului de 36-86 g. Femela este semnificativ mai mare decât masculul. Anvergura aripilor este de circa 32-40 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Penajul este gri-maro, cu puncte şi dungi fine albe. Se hrăneşte cu şopârle, rozătoare, lilieci, insecte. Are gheare puternice şi atacă păsări cu dimensiuni mai mari decât ale sale precum sturzii.

Ciuvica este caracteristică zonelor împădurite de conifere şi păduri mixte mature şi cu spaţii deschise din regiunile montane. Este cea mai mică dintre bufniţe, fiind de mărimea unui graur. Lungimea corpului este de 17-20 cm şi are o greutate a femelei de 61-147 g şi a masculului de 36-86 g. Femela este semnificativ mai mare decât masculul. Anvergura aripilor este de circa 32-40 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Penajul este gri-maro, cu puncte şi dungi fine albe. Se hrăneşte cu şopârle, rozătoare, lilieci, insecte. Are gheare puternice şi atacă păsări cu dimensiuni mai mari decât ale sale precum sturzii.
mai putin

Numele de gen provine din grecescul glaukidion , diminutiv al cuvântului glaux – bufniţă mică. Numele de specie derivă din latinescul passerinus – asemănător cu vrabia, cu referire probabil la dimensiunile sale.

Numele de gen provine din grecescul glaukidion , diminutiv al cuvântului glaux – bufniţă mică. Numele de specie derivă din latinescul passerinus – asemănător cu vrabia, cu referire probabil la dimensiunile sale.
mai putin

Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european. Este activă în crepuscul, dimineaţa şi seara, şi este specia cea mai diurnă dintre bufniţe. Pe distanţe mai lungi zboară ondulatoriu, asemeni ciocănitorilor. Iarna depozitează hrana prinsă în cavităţi ale copacilor. Monogamă şi teritorială, îşi păstrează perechea uneori mai multe sezoane. Atinge maturitatea sexuală după un an. În cazul perechilor care se păstrează din anul anterior, masculul începe să cânte pe teritoriul ocupat, iar femela i se alătură după scurt timp. Atunci când se formează o nouă pereche, partenerii cântă în duet. Masculul conduce femela de-a lungul teritoriului ocupat şi îi arată mai multe locuri pentru cuibărit. De asemenea, masculul oferă hrană femelei în perioada ritualului nupţial. Cuibăreşte de obicei în scorburi vechi ale ciocănitorilor, aflate în conifere, mesteceni şi fagi. Longevitatea cunoscută este de 6-7 ani. Este sedentară.

Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european. Este activă în crepuscul, dimineaţa şi seara, şi este specia cea mai diurnă dintre bufniţe. Pe distanţe mai lungi zboară ondulatoriu, asemeni ciocănitorilor. Iarna depozitează hrana prinsă în cavităţi ale copacilor. Monogamă şi teritorială, îşi păstrează perechea uneori mai multe sezoane. Atinge maturitatea sexuală după un an. În cazul perechilor care se păstrează din anul anterior, masculul începe să cânte pe teritoriul ocupat, iar femela i se alătură după scurt timp. Atunci când se formează o nouă pereche, partenerii cântă în duet. Masculul conduce femela de-a lungul teritoriului ocupat şi îi arată mai multe locuri pentru cuibărit. De asemenea, masculul oferă hrană femelei în perioada ritualului nupţial. Cuibăreşte de obicei în scorburi vechi ale ciocănitorilor, aflate în conifere, mesteceni şi fagi. Longevitatea cunoscută este de 6-7 ani. Este sedentară.
mai putin

Populaţia europeană este relativ mică, cuprinsă între 47000-110000 de perechi. S-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi efectivele din Rusia au scăzut în perioada 1990-2000, în restul teritoriului s-au menţinut stabile sau au crescut, astfel încât pe ansamblu populaţia a rămas stabilă. Populaţia estimată în România este de 2500-4000 de perechi. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Suedia şi Finlanda.

Populaţia europeană este relativ mică, cuprinsă între 47000-110000 de perechi. S-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi efectivele din Rusia au scăzut în perioada 1990-2000, în restul teritoriului s-au menţinut stabile sau au crescut, astfel încât pe ansamblu populaţia a rămas stabilă. Populaţia estimată în România este de 2500-4000 de perechi. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Suedia şi Finlanda.
mai putin

Femela depune în mod obişnuit 4-6 ouă de la sfârşitul lunii martie şi până la sfârşitul lunii aprilie, cu o dimensiune medie de 29 x 23 mm. Incubaţia durează în jur de 28-30 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită în tot acest timp de către mascul. După eclozare, în primele două săptămâni femela rămâne cu puii pe care îi hrăneşte cu prada adusă de mascul. Puii devin zburători la 30-34 de zile, însă mai sunt hrăniţi de femelă încă 1-2 săptămâni.

Femela depune în mod obişnuit 4-6 ouă de la sfârşitul lunii martie şi până la sfârşitul lunii aprilie, cu o dimensiune medie de 29 x 23 mm. Incubaţia durează în jur de 28-30 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită în tot acest timp de către mascul. După eclozare, în primele două săptămâni femela rămâne cu puii pe care îi hrăneşte cu prada adusă de mascul. Puii devin zburători la 30-34 de zile, însă mai sunt hrăniţi de femelă încă 1-2 săptămâni.

mai putin

Degradarea şi distrugerea habitatelor, deranjul şi braconajul sunt principalele pericole ce afectează specia. Reducerea deranjului, păstrarea habitatelor caracteristice şi instalarea de cuiburi artificiale sunt prioritare.

Degradarea şi distrugerea habitatelor, deranjul şi braconajul sunt principalele pericole ce afectează specia. Reducerea deranjului, păstrarea habitatelor caracteristice şi instalarea de cuiburi artificiale sunt prioritare.
mai putin