Foto: Doru Moldovan
Descriere
Dropia este o specie caracteristică zonelor de stepă, păşune şi terenurilor cu agricultură extensivă. Lungimea corpului este de 75-105 cm şi are o greutate de 8000-16000 g pentru mascul (21000 g în mod excepţional) şi 3500-8000 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 210-240 cm la mascul şi 170-190 cm la femelă. Este probabil cel mai greu zburător în lumea animală. Este o specie mare, înaltă, masculul fiind semnificativ mai mare decât femela, cu capul gri-albăstrui iar gâtul şi pieptul maro-ruginii. Se hrăneşte în lunile calde cu insecte, râme, melci şi mai puţin cu vegetale. În lunile reci, frunzele, seminţele şi bulbii sunt componentele principale ale hranei zilnice. Este pasărea naţională în Ungaria şi subiect al mai multor proverbe.
Dropia este o specie caracteristică zonelor de stepă, păşune şi terenurilor cu agricultură extensivă. Lungimea corpului este de 75-105 cm şi are o greutate de 8000-16000 g pentru mascul (21000 g în mod excepţional) şi 3500-8000 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 210-240 cm la mascul şi 170-190 cm la femelă. Este probabil cel mai greu zburător în lumea animală. Este o specie mare, înaltă, masculul fiind semnificativ mai mare decât femela, cu capul gri-albăstrui iar gâtul şi pieptul maro-ruginii. Se hrăneşte în lunile calde cu insecte, râme, melci şi mai puţin cu vegetale. În lunile reci, frunzele, seminţele şi bulbii sunt componentele principale ale hranei zilnice. Este pasărea naţională în Ungaria şi subiect al mai multor proverbe.
mai putin
Etimologia denumirii stiintifice
Numele de gen provine din grecescul otis – spic de grâu sau ovăz, cu referire la asemănarea dintre firele spicului şi penele situate în zona gâtului sub cioc, în penajul nupţial al masculului. Numele de specie provine de la cuvântul latin tarda – încet, cu referire la stilul de mers al acestei specii.
Numele de gen provine din grecescul
otis – spic de grâu sau ovăz, cu referire la asemănarea dintre firele spicului şi penele situate în zona gâtului sub cioc, în penajul nupţial al masculului. Numele de specie provine de la cuvântul latin
tarda – încet, cu referire la stilul de mers al acestei specii.
mai putin
Localizare si comportament
Este o specie prezentă în sud-vestul şi sud-estul continentului european. Masculii ating maturitatea sexuală după 4-5 ani, iar femelele pot cuibări după primul an. Este o specie tăcută. Durata obişnuită de viaţă este de 10 ani, dar pot atinge şi 15 ani. Deşi este o specie mare, se deplasează în zbor cu o viteză de circa 60 km/h. Penajul masculului este impresionant în perioada de cuibărit, când se poate împrerechea cu până la cinci femele. Masculii se întrec în spaţii deschise în prezenţa femelelor. Datorită dimensiunilor şi comportamentului social de grup masculii nu au prădători. Cuibul este aşezat în adâncituri ale solului, căptuşite superficial cu vegetaţie. Masculul nu contribuie la incubaţie sau la creşterea puilor. Populaţia europeană este sedentară, iar cea asiatică migratoare.
Este o specie prezentă în sud-vestul şi sud-estul continentului european. Masculii ating maturitatea sexuală după 4-5 ani, iar femelele pot cuibări după primul an. Este o specie tăcută. Durata obişnuită de viaţă este de 10 ani, dar pot atinge şi 15 ani. Deşi este o specie mare, se deplasează în zbor cu o viteză de circa 60 km/h. Penajul masculului este impresionant în perioada de cuibărit, când se poate împrerechea cu până la cinci femele. Masculii se întrec în spaţii deschise în prezenţa femelelor. Datorită dimensiunilor şi comportamentului social de grup masculii nu au prădători. Cuibul este aşezat în adâncituri ale solului, căptuşite superficial cu vegetaţie. Masculul nu contribuie la incubaţie sau la creşterea puilor. Populaţia europeană este sedentară, iar cea asiatică migratoare.
mai putin
Populatie
Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 31000-36000 de perechi. A scăzut semnificativ în perioada 1970-1990, iar această tendinţă a continuat şi în perioada 1990-2000, deşi efectivele au devenit stabile în Spania şi au crescut în Rusia. În România, populaţia estimată este de 1-5 perechi, în vestul ţării. Cele mai mari efective sunt prezente în Spania, Rusia şi Ungaria.
Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 31000-36000 de perechi. A scăzut semnificativ în perioada 1970-1990, iar această tendinţă a continuat şi în perioada 1990-2000, deşi efectivele au devenit stabile în Spania şi au crescut în Rusia. În România, populaţia estimată este de 1-5 perechi, în vestul ţării. Cele mai mari efective sunt prezente în Spania, Rusia şi Ungaria.
mai putin
Reproducere
Perioada de cuibărit începe în martie. Femela depune în mod obişnuit două ouă de culoare verzuie şi greutate medie de 150 g, având dimensiunea de 79,4 x 56,8 mm. Incubaţia durează 21-28 de zile şi este asigurată numai de către femelă. La 10 zile după eclozare puii se hrănesc singuri şi devin zburători la 30-35 de zile. Rata de supravieţuire în primul an este de 20%. Puii rămân în preajma femelelor până în anul următor.
Perioada de cuibărit începe în martie. Femela depune în mod obişnuit două ouă de culoare verzuie şi greutate medie de 150 g, având dimensiunea de 79,4 x 56,8 mm. Incubaţia durează 21-28 de zile şi este asigurată numai de către femelă. La 10 zile după eclozare puii se hrănesc singuri şi devin zburători la 30-35 de zile. Rata de supravieţuire în primul an este de 20%. Puii rămân în preajma femelelor până în anul următor.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Degradarea şi distrugerea habitatelor prin transformarea păşunilor în terenuri agricole, agricultura intensivă, deranjul provocat de activităţile agricole, poluarea cu pesticide, arderea miriştilor, coliziunea cu firele electrice, braconajul sunt principalele pericole ce afectează specia. Practicarea unei agriculturi extensive, folosirea cablurilor electrice îngropate, reducerea vânătorii ilegale şi implementarea Planului Internaţional de Acţiune sunt elemente esenţiale pentru conservarea speciei.
Degradarea şi distrugerea habitatelor prin transformarea păşunilor în terenuri agricole, agricultura intensivă, deranjul provocat de activităţile agricole, poluarea cu pesticide, arderea miriştilor, coliziunea cu firele electrice, braconajul sunt principalele pericole ce afectează specia. Practicarea unei agriculturi extensive, folosirea cablurilor electrice îngropate, reducerea vânătorii ilegale şi implementarea Planului Internaţional de Acţiune sunt elemente esenţiale pentru conservarea speciei.
mai putin
Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)
GALERIE POZE SI ILUSTRATII