Flaming

Flamingo este o specie cu răspândire pe toate continentele, exceptând Antarctica și Australia. Ajunge și în vestul Europei, respectiv Spania, Franța, dar și în estul Europei și în Asia. Cea mai mare parte a populației globale se află în America Centrală, cu precădere în Peninsula Yucatan. În România, specia este prezentă rareori în pasaj doar în Delta Dunării și pe coastele Mării Negre. Preferă habitatele cu întindere mare de apă de adâncime redusă, respectiv 30-50 cm, unde caută hrana în mâl cu ajutorul ciocului. Penajul este de culoare predominant roz, cu vârful ciocului negru, gâtul și picioarele foarte lungi, iar ochii sunt de culoare galbenă. Se hrănește în special cu nevertebrate de toate genurile pe care le filtrează cu ciocul din mâlul de pe fundul lacurilor. Culoarea roz o capătă datorită cantității mari de carotenoizi pe care o obține din consumul crustaceilor capturați pe fundul lacurilor cu apă salmastră. Lungimea corpului este de 120-145 cm, iar anvergura aripilor este de 140-165 cm, cu o masă corporală de 2,1-4,1 kg. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 44 de ani, iar în captivitate poate atinge și până la 75 de ani.

Flamingo este o specie cu răspândire pe toate continentele, exceptând Antarctica și Australia. Ajunge și în vestul Europei, respectiv Spania, Franța, dar și în estul Europei și în Asia. Cea mai mare parte a populației globale se află în America Centrală, cu precădere în Peninsula Yucatan. În România, specia este prezentă rareori în pasaj doar în Delta Dunării și pe coastele Mării Negre. Preferă habitatele cu întindere mare de apă de adâncime redusă, respectiv 30-50 cm, unde caută hrana în mâl cu ajutorul ciocului. Penajul este de culoare predominant roz, cu vârful ciocului negru, gâtul și picioarele foarte lungi, iar ochii sunt de culoare galbenă. Se hrănește în special cu nevertebrate de toate genurile pe care le filtrează cu ciocul din mâlul de pe fundul lacurilor. Culoarea roz o capătă datorită cantității mari de carotenoizi pe care o obține din consumul crustaceilor capturați pe fundul lacurilor cu apă salmastră. Lungimea corpului este de 120-145 cm, iar anvergura aripilor este de 140-165 cm, cu o masă corporală de 2,1-4,1 kg. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 44 de ani, iar în captivitate poate atinge și până la 75 de ani. mai putin

Flamingii migrează de obicei între continente, pleacă dinspre America Centrală spre sud-vestul Europei, respectiv Spania, Franța, iar populațiile estice se deplasează spre vest și ajung chiar și pe coastele Mării Negre și în Delta Dunării. Cu toate acestea, distanțele de migrație sunt relativ scurte în comparație cu ale altor specii de păsări. Preferă habitatele acvatice cu apă salmastră unde se hrănesc în special cu crustacei roșiatici din mâlul de pe substratul lacului, care le oferă și coloritul specific roz al penajului. Flamingii formează de obicei aglomerări de mii de indivizi pe lacurile din sud-vestul Europei, fapt care ajută păsările în alertarea stolului în cazul apariției prădătorilor. Perechile sunt monogame și se formează de obicei în luna aprilie,iar perioada de cuibărit se desfășoară în lunile mai-august. Cuibul este amenajat pe o ridicătură de pământ pe malurile lacurilor unde se și hrănesc. Ambii părinți se îngrijesc de pui, hrănindu-i pe toată perioada de cuibărit cu un “lapte” de culoare roșiatică secretat de glandele aflate în interiorul ciocului până la vârsta când aceștia devin independenți și se pot alătura stolului. Adulții recunosc puii după sunetele pe care aceștia le scot din a 4-a sau a 5-a zi de la eclozare. Juvenilii devin activi pentru reproducere din al 4-lea an de viață.

Flamingii migrează de obicei între continente, pleacă dinspre America Centrală spre sud-vestul Europei, respectiv Spania, Franța, iar populațiile estice se deplasează spre vest și ajung chiar și pe coastele Mării Negre și în Delta Dunării. Cu toate acestea, distanțele de migrație sunt relativ scurte în comparație cu ale altor specii de păsări. Preferă habitatele acvatice cu apă salmastră unde se hrănesc în special cu crustacei roșiatici din mâlul de pe substratul lacului, care le oferă și coloritul specific roz al penajului. Flamingii formează de obicei aglomerări de mii de indivizi pe lacurile din sud-vestul Europei, fapt care ajută păsările în alertarea stolului în cazul apariției prădătorilor. Perechile sunt monogame și se formează de obicei în luna aprilie,iar perioada de cuibărit se desfășoară în lunile mai-august. Cuibul este amenajat pe o ridicătură de pământ pe malurile lacurilor unde se și hrănesc. Ambii părinți se îngrijesc de pui, hrănindu-i pe toată perioada de cuibărit cu un “lapte” de culoare roșiatică secretat de glandele aflate în interiorul ciocului până la vârsta când aceștia devin independenți și se pot alătura stolului. Adulții recunosc puii după sunetele pe care aceștia le scot din a 4-a sau a 5-a zi de la eclozare. Juvenilii devin activi pentru reproducere din al 4-lea an de viață. mai putin

Populația europeană nu este foarte bine cunoscută datorită faptului că specia nu cuibărește aici, preferă regiunile costiere ale Americii Centrale. În România, specia poate apărea sporadic pe coastele Mării Negre sau în Delta Dunării, dar fără a prezenta o populație cuibăritoare stabilă sau un număr estimativ de indivizi în pasaj.

Populația europeană nu este foarte bine cunoscută datorită faptului că specia nu cuibărește aici, preferă regiunile costiere ale Americii Centrale. În România, specia poate apărea sporadic pe coastele Mării Negre sau în Delta Dunării, dar fără a prezenta o populație cuibăritoare stabilă sau un număr estimativ de indivizi în pasaj. mai putin

Femelele depun 1-2 ouă în luna mai, incubația fiind de 28-32 zile. Puii dezvoltă penajul de juvenili la aproximativ 65-90 de zile de la eclozare, părinții îngrijindu-i în tot acest timp. Puii devin independenți la aproximativ 100-105 zile de la eclozare, alăturându-se părinților în căutarea hranei. Perechile au o singură pontă pe sezon.

Femelele depun 1-2 ouă în luna mai, incubația fiind de 28-32 zile. Puii dezvoltă penajul de juvenili la aproximativ 65-90 de zile de la eclozare, părinții îngrijindu-i în tot acest timp. Puii devin independenți la aproximativ 100-105 zile de la eclozare, alăturându-se părinților în căutarea hranei. Perechile au o singură pontă pe sezon. mai putin

Pierderea sau degradarea zonelor umede, asociată cu fragmentarea sau pierderea habitatelor de cuibărit și hrănire, împreună cu poluarea apelor interioare. Activități de reconstrucție ecologică sunt necesare în sud-vestul Europei, precum și în regiunile lacurilor interioare ale continentului asiatic.

Pierderea sau degradarea zonelor umede, asociată cu fragmentarea sau pierderea habitatelor de cuibărit și hrănire, împreună cu poluarea apelor interioare. Activități de reconstrucție ecologică sunt necesare în sud-vestul Europei, precum și în regiunile lacurilor interioare ale continentului asiatic. mai putin