Foto: Razva Zinica
Descriere
Gâsca canadiană poate fi observată în România numai ca specie în captivitate în
grădinile zoologice și parcurile din orașe. Este o specie nativă zonelor
nordice și temperate ale Americii de Nord, migrând ocazional și în nordul
Europei. Specia cuibărește în apropierea apelor continentale, de obicei
deschise și întinse, dar și în regiuni împădurite. Populația din vestul Europei
este în general sedentară, iar cea nordică migrează de obicei în Olanda, rar ajungând
cazuri izolate de indivizi în centrul Europei. De la distanță nu se deosebește
prea mult de o gâscă cenușie, dar gâtul apare închis la culoare și pieptul este
deschis, fiind mai mare și cu gâtul mai lung. Se evidențiază clar de toate
celelalte specii de gâște prin banda albă ce acoperă obrajii și gușa de la un
capăt la altul. Se hrănește în ape puțin adânci, ca lebăda, dar și pe pășuni și
terenuri arabile în general cu fire de iarbă, cereale, dar și cu insecte și
moluște mici. Lungimea corpului este de 75-110 cm, iar anvergura aripilor de
127-185 cm, cu o masă corporală de 3-5 kg. Longevitatea maximă înregistrată
este de 23-24 de ani.
Gâsca canadiană poate fi observată în România numai ca specie în captivitate în
grădinile zoologice și parcurile din orașe. Este o specie nativă zonelor
nordice și temperate ale Americii de Nord, migrând ocazional și în nordul
Europei. Specia cuibărește în apropierea apelor continentale, de obicei
deschise și întinse, dar și în regiuni împădurite. Populația din vestul Europei
este în general sedentară, iar cea nordică migrează de obicei în Olanda, rar ajungând
cazuri izolate de indivizi în centrul Europei. De la distanță nu se deosebește
prea mult de o gâscă cenușie, dar gâtul apare închis la culoare și pieptul este
deschis, fiind mai mare și cu gâtul mai lung. Se evidențiază clar de toate
celelalte specii de gâște prin banda albă ce acoperă obrajii și gușa de la un
capăt la altul. Se hrănește în ape puțin adânci, ca lebăda, dar și pe pășuni și
terenuri arabile în general cu fire de iarbă, cereale, dar și cu insecte și
moluște mici. Lungimea corpului este de 75-110 cm, iar anvergura aripilor de
127-185 cm, cu o masă corporală de 3-5 kg. Longevitatea maximă înregistrată
este de 23-24 de ani.
mai putin
Localizare si comportament
Gâștele canadiene sunt cunoscute pentru migrațiile lor sezoniere de la nordul la sudul
Americii de Nord sau chiar traversând Oceanul Atlantic pentru a ierna în nordul
continentului european. Majoritatea gâștelor canadiene stabilesc zone odihnă
sau hrănire unde se grupează cu alte gâște formând stoluri de mii de indivizi.
Migrația de toamnă începe în lunile septembrie-octombrie, părăsind teritoriile
de iernat în lunile februarie-martie. Masculii prezintă un comportament
agonizant atât în perioada de reproducere și teritoriile de cuibărit precum și
în afara lor. Comportamentul acestora rareori implică uciderea interspecifică
între masculi. Gâștele canadiene sunt în mod normal erbivore, cu toate că
uneori se pot hrăni și cu insecte și pești mici. Începe cuibăritul la vârsta de
2 ani. Cuibăritul are loc în zone mai înalte în apropierea unei ape curgătoare
sau unor lacuri, uneori chiar pe baraje naturale ale castorilor. Perechile
rămân adeseori împreună pe viață și vor reutiliza același cuib de la an la an.
Gâștele canadiene sunt cunoscute pentru migrațiile lor sezoniere de la nordul la sudul
Americii de Nord sau chiar traversând Oceanul Atlantic pentru a ierna în nordul
continentului european. Majoritatea gâștelor canadiene stabilesc zone odihnă
sau hrănire unde se grupează cu alte gâște formând stoluri de mii de indivizi.
Migrația de toamnă începe în lunile septembrie-octombrie, părăsind teritoriile
de iernat în lunile februarie-martie. Masculii prezintă un comportament
agonizant atât în perioada de reproducere și teritoriile de cuibărit precum și
în afara lor. Comportamentul acestora rareori implică uciderea interspecifică
între masculi. Gâștele canadiene sunt în mod normal erbivore, cu toate că
uneori se pot hrăni și cu insecte și pești mici. Începe cuibăritul la vârsta de
2 ani. Cuibăritul are loc în zone mai înalte în apropierea unei ape curgătoare
sau unor lacuri, uneori chiar pe baraje naturale ale castorilor. Perechile
rămân adeseori împreună pe viață și vor reutiliza același cuib de la an la an.
mai putin
Populatie
Specia are o distribuție predominant
nord-americană, care se extinde uneori până în nordul Europei și în Groenlanda.
Populația cuibăritoare europeană este relativ mică, de până la 2.500 de
perechi, dar a cunoscut o creștere ușoară în perioada 1990 – 2000. În România
nu au fost înregistrate perechi la cuibărit, iar indivizii observați sunt
foarte rari de la an la an în sezonul de iarnă.
Specia are o distribuție predominant
nord-americană, care se extinde uneori până în nordul Europei și în Groenlanda.
Populația cuibăritoare europeană este relativ mică, de până la 2.500 de
perechi, dar a cunoscut o creștere ușoară în perioada 1990 – 2000. În România
nu au fost înregistrate perechi la cuibărit, iar indivizii observați sunt
foarte rari de la an la an în sezonul de iarnă.
mai putin
Reproducere
Femela depune 2-9 ouă în luna mai, a căror
dimensiuni sunt de 145x105 mm, incubația fiind de 24-28 zile. Ambii părinți
protejează cuibul, dar numai femela clocește ouăle. După eclozare, puii sunt
capabili aproape imediat de deplasare, înot și își găsesc singuri hrana.
Părinții sunt foarte protectivi cu intrușii, fugărindu-i pe aceștia cu aripile
larg deschise și scoțând zgomote amenințătoare. Puii năpârlesc la vârsta de 6-9
săptămâni, schimbând penajul de pui cu cel
de adult. Juvenilii nu părăsesc adulții decât după migrația de
primăvară, atunci când se întorc la locurile natale. Perechile îngrijesc o
singură generație de pui pe an.
Femela depune 2-9 ouă în luna mai, a căror
dimensiuni sunt de 145x105 mm, incubația fiind de 24-28 zile. Ambii părinți
protejează cuibul, dar numai femela clocește ouăle. După eclozare, puii sunt
capabili aproape imediat de deplasare, înot și își găsesc singuri hrana.
Părinții sunt foarte protectivi cu intrușii, fugărindu-i pe aceștia cu aripile
larg deschise și scoțând zgomote amenințătoare. Puii năpârlesc la vârsta de 6-9
săptămâni, schimbând penajul de pui cu cel
de adult. Juvenilii nu părăsesc adulții decât după migrația de
primăvară, atunci când se întorc la locurile natale. Perechile îngrijesc o
singură generație de pui pe an.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Declinul
speciei în America de Nord este atribuit vânătorii, otrăvirii cu pesticide și
pierderii habitatului specific prin transformarea zonelor de hrănire în
terenuri de golf, drenarea zonelor umede, poluarea cu petrol și defrișările. Ca
măsuri de conservare se impun interzicerea vânătorii și controlul braconajului,
managementul nivelului apei din rezervoare, respectarea restricțiilor în zonele
ripariene și costiere, evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea
zonelor umede și refacerea vegetației la un nivel ecologic optim.
Declinul
speciei în America de Nord este atribuit vânătorii, otrăvirii cu pesticide și
pierderii habitatului specific prin transformarea zonelor de hrănire în
terenuri de golf, drenarea zonelor umede, poluarea cu petrol și defrișările. Ca
măsuri de conservare se impun interzicerea vânătorii și controlul braconajului,
managementul nivelului apei din rezervoare, respectarea restricțiilor în zonele
ripariene și costiere, evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea
zonelor umede și refacerea vegetației la un nivel ecologic optim.
mai putin
GALERIE POZE SI ILUSTRATII