Foto: Denis Diaconescu
Descriere
Specia
ajunge accidental în România, de obicei în pasaj în timpul migrațiilor din
regiunea estică a Americii de Nord spre vestul și centrul continentului
european. Gâștele de zăpadă s-au adaptat rapid la utilizarea zonelor agricole,
fapt pentru care populația speciei este în ascensiune. Pe timpul iernii și în
timpul migrației, specia poate fi observată pe terenurile agricole arate sau
inundate. De asemenea, mai utilizează și lacuri, iazuri și mlaștini unde se
odihnesc în apropierea malurilor și în ape deschise. Specia poate avea două
subspecii distincte, în funcție de culoarea penajului, albă sau albăstrie.
Subspecia albă, cea mai des întâlnită, se distinge prin dungile albe de pe
aripi, iar cea albăstrie are dungile albastre pe aripi, cu excepția capului,
gâtului și vârfului cozii care rămân albe. Lungimea corpului este de 69-83 cm, iar anvergura aripilor este de 138
cm, cu o masă corporală medie de 1600-3300 g. Se hrănește în special cu rădăcini
și tuberculi de plante. Longevitatea maximă înregistrată este de 27 de ani.
Specia
ajunge accidental în România, de obicei în pasaj în timpul migrațiilor din
regiunea estică a Americii de Nord spre vestul și centrul continentului
european. Gâștele de zăpadă s-au adaptat rapid la utilizarea zonelor agricole,
fapt pentru care populația speciei este în ascensiune. Pe timpul iernii și în
timpul migrației, specia poate fi observată pe terenurile agricole arate sau
inundate. De asemenea, mai utilizează și lacuri, iazuri și mlaștini unde se
odihnesc în apropierea malurilor și în ape deschise. Specia poate avea două
subspecii distincte, în funcție de culoarea penajului, albă sau albăstrie.
Subspecia albă, cea mai des întâlnită, se distinge prin dungile albe de pe
aripi, iar cea albăstrie are dungile albastre pe aripi, cu excepția capului,
gâtului și vârfului cozii care rămân albe. Lungimea corpului este de 69-83 cm, iar anvergura aripilor este de 138
cm, cu o masă corporală medie de 1600-3300 g. Se hrănește în special cu rădăcini
și tuberculi de plante. Longevitatea maximă înregistrată este de 27 de ani.
mai putin
Localizare si comportament
Gâsca
de zăpadă cuibărește începând cu luna mai până la mijlocul lunii august, dar
părăsește teritoriile de cuibărit imediat și începe migrația ce durează
aproximativ 6 luni până ajung în regiunile mai calde. În timpul migrației de
primăvară, stoluri de dimensiuni mari zboară la altitudini foarte mari pe
coridoare de migrație înguste, mai bine de 4800 km de la zonele tradiționale de
iernat spre tundră. Se hrănește și pe traseul de migrație pe terenuri agricole
cu rizomi și alte rădăcini de cereale, dar preferă să pască semințele de
porumb, grâu sau sorb, rămase în urma recoltării. Perechile se formează pe
toată durata vieții începând cu al doilea an de viață, cu toate că cuibăritul
începe din al treilea an. Femela se va întoarce pentru cuibărit la locul de unde
a eclozat în fiecare an. Femela alege locul de cuibărit pe o zonă mai înaltă.
Cuibul constă într-o adâncitură pe care o acoperă cu material vegetal care apoi
este reutilizat an de an. Puii se hrănesc singuri, dar sunt protejați de ambii
părinți. Iernează cu precădere în jumătatea sudică a continentului
nord-american, dar unii indivizi pot traversa Oceanul Atlantic, ajungând
rareori până spre centrul continentului european.
Gâsca
de zăpadă cuibărește începând cu luna mai până la mijlocul lunii august, dar
părăsește teritoriile de cuibărit imediat și începe migrația ce durează
aproximativ 6 luni până ajung în regiunile mai calde. În timpul migrației de
primăvară, stoluri de dimensiuni mari zboară la altitudini foarte mari pe
coridoare de migrație înguste, mai bine de 4800 km de la zonele tradiționale de
iernat spre tundră. Se hrănește și pe traseul de migrație pe terenuri agricole
cu rizomi și alte rădăcini de cereale, dar preferă să pască semințele de
porumb, grâu sau sorb, rămase în urma recoltării. Perechile se formează pe
toată durata vieții începând cu al doilea an de viață, cu toate că cuibăritul
începe din al treilea an. Femela se va întoarce pentru cuibărit la locul de unde
a eclozat în fiecare an. Femela alege locul de cuibărit pe o zonă mai înaltă.
Cuibul constă într-o adâncitură pe care o acoperă cu material vegetal care apoi
este reutilizat an de an. Puii se hrănesc singuri, dar sunt protejați de ambii
părinți. Iernează cu precădere în jumătatea sudică a continentului
nord-american, dar unii indivizi pot traversa Oceanul Atlantic, ajungând
rareori până spre centrul continentului european.
mai putin
Populatie
Populația europeană de iarnă este relativ mică,
atingând până în 200-2000 de indivizi și, în ciuda declinului în perioada
1990-2000, populația speciei a crescut nesemnificativ în unele zone din nordul
continentului european rămânând per total stabilă. În România specia este
semnalată foarte rar neexistând o populație stabilă.
Populația europeană de iarnă este relativ mică,
atingând până în 200-2000 de indivizi și, în ciuda declinului în perioada
1990-2000, populația speciei a crescut nesemnificativ în unele zone din nordul
continentului european rămânând per total stabilă. În România specia este
semnalată foarte rar neexistând o populație stabilă.
mai putin
Reproducere
Cuibăritul începe în lunile mai-iunie, în
funcție de condițiile de ninsoare. Femela clocește 3-5 ouă, a căror dimensiuni
sunt de 72x46 mm, timp de 22-25 de zile. Puii sunt apărați de ambii părinți și
dezvoltă penajul la 42-50 de zile după eclozare, dar rămân cu părinții până la
vârsta de 2-3 ani. Perechile îngrijesc o singură generație de pui pe an.
Cuibăritul începe în lunile mai-iunie, în
funcție de condițiile de ninsoare. Femela clocește 3-5 ouă, a căror dimensiuni
sunt de 72x46 mm, timp de 22-25 de zile. Puii sunt apărați de ambii părinți și
dezvoltă penajul la 42-50 de zile după eclozare, dar rămân cu părinții până la
vârsta de 2-3 ani. Perechile îngrijesc o singură generație de pui pe an.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Declinul
speciei este atribuit vânătorii, otrăvirii cu pesticide și pierderii
habitatului specific prin drenarea zonelor umede, extracția turbei, poluarea cu
petrol și defrișările. Ca măsuri de conservare se impun interzicerea vânătorii
și controlul braconajului, managementul nivelului apei din rezervoare,
respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere, evitarea folosirii
semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede și refacerea vegetației la un
nivel ecologic optim.
Declinul
speciei este atribuit vânătorii, otrăvirii cu pesticide și pierderii
habitatului specific prin drenarea zonelor umede, extracția turbei, poluarea cu
petrol și defrișările. Ca măsuri de conservare se impun interzicerea vânătorii
și controlul braconajului, managementul nivelului apei din rezervoare,
respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere, evitarea folosirii
semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede și refacerea vegetației la un
nivel ecologic optim.
mai putin
GALERIE POZE SI ILUSTRATII