Lăcar de pipirig

Lacarul de pipirig este caracteristic luncilor umede cu vegetatie joasa. In timpul migratiei prefera stufarisurile si pasunile umede cu vegetatie joasa din apropierea raurilor si a lagunelor. Lungimea corpului este de 11,5 – 13 cm, cu o greutate de circa 12 g. Anvergura aripilor este de 17 – 19 cm. Adultii au infatisare similara. Penajul este maron – ocru si o dunga crem longitudinala pe crestet. Se hraneste cu insecte si ocazional cu fructe.

Lacarul de pipirig este caracteristic luncilor umede cu vegetatie joasa. In timpul migratiei prefera stufarisurile si pasunile umede cu vegetatie joasa din apropierea raurilor si a lagunelor. Lungimea corpului este de 11,5 – 13 cm, cu o greutate de circa 12 g. Anvergura aripilor este de 17 – 19 cm. Adultii au infatisare similara. Penajul este maron – ocru si o dunga crem longitudinala pe crestet. Se hraneste cu insecte si ocazional cu fructe.
mai putin

acrocephalus – gr. akros – ascutit, proeminent; kephale – cap
paludicola – lat. paludis – mlastina; colere – a locui

acrocephalus – gr. akros – ascutit, proeminent; kephale – cap
paludicola – lat. paludis – mlastina; colere – a locui
mai putin

Este o specie raspandita in zona centrala si estica a continentului european. Este o specie mai retrasa comparativ cu celelalte specii de lacari. Isi cauta hrana pe sol in vegetatie. Masculii atrag femelele prin cantecul produs in timpul zborului. In mod obisnuit un mascul se imperecheaza cu mai multe femele. Imperecherea la pasari este scurta, insa in mod exceptional la lacarul de pipirig, poate dura pana la 25 de minute si se desfasoara atat inaintea, cat si dupa depunerea oualor. Cuibul este plasat in stuf, la mica inaltime deasupra solului, in zone cu o adancime mica a apei. Ierneaza in Africa.

Este o specie raspandita in zona centrala si estica a continentului european. Este o specie mai retrasa comparativ cu celelalte specii de lacari. Isi cauta hrana pe sol in vegetatie. Masculii atrag femelele prin cantecul produs in timpul zborului. In mod obisnuit un mascul se imperecheaza cu mai multe femele. Imperecherea la pasari este scurta, insa in mod exceptional la lacarul de pipirig, poate dura pana la 25 de minute si se desfasoara atat inaintea, cat si dupa depunerea oualor. Cuibul este plasat in stuf, la mica inaltime deasupra solului, in zone cu o adancime mica a apei. Ierneaza in Africa.

mai putin

Populatia europeana este relativ mica si cuprinsa intre 12 000 – 20 000 perechi. A inregistrat un declin semnificativ in perioada 1970 – 1990. Desi in perioada 1990 – 2000, efectivele din Belarus si Ucraina au fluctuat, cele din Polonia, Lituania si Germania, au continuat sa scada semnificativ. Cele mai mari efective sunt inregistrate in Belarus, Ucraina si Polonia.

Populatia europeana este relativ mica si cuprinsa intre 12 000 – 20 000 perechi. A inregistrat un declin semnificativ in perioada 1970 – 1990. Desi in perioada 1990 – 2000, efectivele din Belarus si Ucraina au fluctuat, cele din Polonia, Lituania si Germania, au continuat sa scada semnificativ. Cele mai mari efective sunt inregistrate in Belarus, Ucraina si Polonia.

mai putin

Soseste din cartierele de iernare in aprilie - mai. Femela depune in mod obisnuit 4 - 6 oua, cu o dimensiune de circa 17 x 13 mm si o greutate a oului de 1,5 g din care 6 % este coaja. Incubatia dureaza in jur de 12 – 15 zile si este asigurata de catre ambii parinti. Puii devin independenti dupa 13 – 14 zile de la eclozare. Pot avea una sau doua ponte pe an.

Soseste din cartierele de iernare in aprilie - mai. Femela depune in mod obisnuit 4 - 6 oua, cu o dimensiune de circa 17 x 13 mm si o greutate a oului de 1,5 g din care 6 % este coaja. Incubatia dureaza in jur de 12 – 15 zile si este asigurata de catre ambii parinti. Puii devin independenti dupa 13 – 14 zile de la eclozare. Pot avea una sau doua ponte pe an.
mai putin

Degradarea habitatelor, desecarile, incendiile necontrolate primavara si intensificarea agriculturii au dus la reducerea semnificativa a populatiei. In cartierele de iernare din Africa, suprapasunatul si salinizarea terenurilor au contribuit la declinul populatiei. Refacerea habitatelor umede si un management prietenos care sa indeplineasca nevoile speciei, sunt prioritati urgente.

Degradarea habitatelor, desecarile, incendiile necontrolate primavara si intensificarea agriculturii au dus la reducerea semnificativa a populatiei. In cartierele de iernare din Africa, suprapasunatul si salinizarea terenurilor au contribuit la declinul populatiei. Refacerea habitatelor umede si un management prietenos care sa indeplineasca nevoile speciei, sunt prioritati urgente.
mai putin