Ordinul Passeriformes > Familia Acrocephalidae > Genul Acrocephalus > Specia Acrocephalus arundinaceus
Expand pic

Lăcar mare

Acrocephalus arundinaceus

Deschide galerie
Foto: Cătălin Fuciu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaAcrocephalidae

GenulAcrocephalus

SpeciaAcrocephalus arundinaceus

01:12

Descriere

Trăiește in zone cu vegetație acvatică, in special în zonele cu stuf si papură. Cel mai mare lăcar din Europa, are o lungime a corpului de 19-20 de centimetri, o anvergura a aripilor de 25-29 de centimetri si o greutate de 22-31 de grame. Prezinta culori maronii deschise pe părțile superioare, alb-gălbui pe abdomen și lateral, sprânceană deschisă. lată și o dunga întunecată la nivelul ochilor. Ciocul este lung si masiv, iar coada este si ea lunga. Nu exista deosebiri mari intre mascul si femela. 

Localizare si comportament

Este un vizitator de vara al Europei. Pasările stau peste iarna in Africa sub-sahariană, își părăsesc locurile de cuibărit in august si ajung înapoi in Europa in luna martie, sau cel mai târziu in aprilie. Hrana consta cu preponderenta din insecte si alte nevertebrate, ocazional din vertebrate mici, iar toamna mănâncă si fructe. Cuibărește în zone cu stuf. Femela împletește un cuib din frunze in jurul tulpinilor de stuf, la aproximativ un metru deasupra apei.

Populatie

Populația care cuibărește in Europa este foarte mare, numărând intre 2,6 si 4,6 milioane de perechi. Tendința populației la nivel european este descrescătoare. Populația cuibăritoare în România este de  482188 706987 de perechi, tendința fiind fluctuantă.

Reproducere

Perioada de reproducere se desfășoară în intervalul martie-iulie, in funcție de zona in care se afla. Femela depune intre trei si șase oua pe care le incubează pentru o perioada de doua săptămâni. Ambii părinți hrănesc puii, care părăsesc cuibul la 12-14 zile de la eclozare. Rar, femelele scot si un al doilea rand de pui pe an.

Amenintari si masuri de conservare

Declinul speciei a fost pus pe seama pierderii habitatului si a descreșterii ariilor acoperite de stuf. Pierderea habitatului se datorează înlocuirii zonelor umede (prin desecare) cu terenuri agricole. De asemenea, arderea stufului constituie o amenințare majoră la adresa speciei.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII