Foto: Cristi Domsa
Descriere
Nagâțul
cu coadă albă este o specie cu răspândire în sud-vestul Asiei, având efective
reduse și în continentul african, cu precădere în Sudan. Rareori, unele
exemplare pot ajunge în regiunea de sud-est a Europei, respectiv pe coastele
Mării Negre în România și Bulgaria migrând dinspre Turcia. Specia frecventează
habitate de mlaștină sau zone inundabile din apropierea râurilor și lacurilor,
cuibărind în habitate cu vegetație abundentă. Penajul este preponderent gri, cu
coada albă și picioarele lungi și galbene. Aripile sunt negre pe partea
inferioară, iar pieptul este de culoare gri. Se hrănește în special cu insecte,
dar poate consuma și viermi, moluște mici și crustacei. Lungimea corpului este
de 26-29 cm, iar anvergura aripilor este de 67-70 cm, cu o masă corporală de
99-198 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 17-18 ani.
Nagâțul
cu coadă albă este o specie cu răspândire în sud-vestul Asiei, având efective
reduse și în continentul african, cu precădere în Sudan. Rareori, unele
exemplare pot ajunge în regiunea de sud-est a Europei, respectiv pe coastele
Mării Negre în România și Bulgaria migrând dinspre Turcia. Specia frecventează
habitate de mlaștină sau zone inundabile din apropierea râurilor și lacurilor,
cuibărind în habitate cu vegetație abundentă. Penajul este preponderent gri, cu
coada albă și picioarele lungi și galbene. Aripile sunt negre pe partea
inferioară, iar pieptul este de culoare gri. Se hrănește în special cu insecte,
dar poate consuma și viermi, moluște mici și crustacei. Lungimea corpului este
de 26-29 cm, iar anvergura aripilor este de 67-70 cm, cu o masă corporală de
99-198 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 17-18 ani.
mai putin
Localizare si comportament
Nagâțul
cu coadă albă este o specie migratoare, care efectuează deplasări sezoniere din
regiunea sudică a Asiei, respectiv India și Pakistan, și nord-estul Africii,
respectiv Sudan, spre Turkmenistan, Kazakhstan și Uzbekistan, unele efective
ajungând și în Turcia și sud-estul Europei. Rareori, în timpul migrației, unii
indivizi pot ajunge și pe coastele de vest ale Mării Negre, respectiv în
Bulgaria și România. Păsările ajung în teritoriile de cuibărit în lunile
aprilie-mai și pleacă spre sud în lunile august-septembrie. Cuibărește solitar
sau în colonii de câteva zeci de perechi. În sezonul de iernat pot fi observați
solitari sau în grupuri de 6-25 de indivizi. Specia este monogamă pe perioada
sezonului de reproducere, cuibărind în perechi solitare sau colonii mici de
câteva zeci de perechi. Cuibul este instalat
direct pe sol într-o adâncitură sau între pietre în apropierea malurilor
lacurilor sau în zone mlăștinoase. Puii părăsesc cuibul aproape imediat după
eclozare, rămânând cu părinții până învață să zboare, timp în care sunt hrăniți
de părinți. Păsările se hrănesc la nivelul solului sau în apa puțin adâncă de
pe malurile mlaștinilor sau lacurilor, preferând insecte acvatice sau terestre,
precum și larvele acestora sau chiar moluște și crustacei. Uneori specia poate
fi observată și în zone mai uscate și aride pe ...
mai multe
Nagâțul
cu coadă albă este o specie migratoare, care efectuează deplasări sezoniere din
regiunea sudică a Asiei, respectiv India și Pakistan, și nord-estul Africii,
respectiv Sudan, spre Turkmenistan, Kazakhstan și Uzbekistan, unele efective
ajungând și în Turcia și sud-estul Europei. Rareori, în timpul migrației, unii
indivizi pot ajunge și pe coastele de vest ale Mării Negre, respectiv în
Bulgaria și România. Păsările ajung în teritoriile de cuibărit în lunile
aprilie-mai și pleacă spre sud în lunile august-septembrie. Cuibărește solitar
sau în colonii de câteva zeci de perechi. În sezonul de iernat pot fi observați
solitari sau în grupuri de 6-25 de indivizi. Specia este monogamă pe perioada
sezonului de reproducere, cuibărind în perechi solitare sau colonii mici de
câteva zeci de perechi. Cuibul este instalat
direct pe sol într-o adâncitură sau între pietre în apropierea malurilor
lacurilor sau în zone mlăștinoase. Puii părăsesc cuibul aproape imediat după
eclozare, rămânând cu părinții până învață să zboare, timp în care sunt hrăniți
de părinți. Păsările se hrănesc la nivelul solului sau în apa puțin adâncă de
pe malurile mlaștinilor sau lacurilor, preferând insecte acvatice sau terestre,
precum și larvele acestora sau chiar moluște și crustacei. Uneori specia poate
fi observată și în zone mai uscate și aride pe locul fostelor bălți, unde se
poate hrăni și cu scorpioni sau păianjeni. Nagâții cu coadă albă devin activi
pentru reproducere din al doilea an de viață.
mai putin
Populatie
Populația cuibăritoare europeană este foarte
mică, având până la 300-350 de perechi, fiind în creștere în ultimul deceniu. În
România specia este observată foarte rar în pasaj, de obicei în zonele de
coastă ale Mării Negre, unele perechi putând cuibări în regiunea Deltei Dunării.
Populația cuibăritoare europeană este foarte
mică, având până la 300-350 de perechi, fiind în creștere în ultimul deceniu. În
România specia este observată foarte rar în pasaj, de obicei în zonele de
coastă ale Mării Negre, unele perechi putând cuibări în regiunea Deltei Dunării.
mai putin
Reproducere
Femelele depun 3-4 ouă în lunile aprilie-mai,
incubația fiind de 21-24 zile. Puii părăsesc cuibul la o 1-2 zile de la
eclozare, învățând foarte repede să-și găsească hrana. Puii pot zbura după
aproximativ 27-28 de zile de la părăsirea cuibului, timp în care părinții se
îngrijesc de aceștia. Perechile au o singură pontă pe sezon.
Femelele depun 3-4 ouă în lunile aprilie-mai,
incubația fiind de 21-24 zile. Puii părăsesc cuibul la o 1-2 zile de la
eclozare, învățând foarte repede să-și găsească hrana. Puii pot zbura după
aproximativ 27-28 de zile de la părăsirea cuibului, timp în care părinții se
îngrijesc de aceștia. Perechile au o singură pontă pe sezon.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Declinul
masiv al populației cuibăritoare este cauzată de pierderea habitatelor propice,
respectiv a habitatelor umede naturale și seminaturale. O amenințare directă
asupra speciei este considerată a fi și intensificarea agriculturii care a
rezultat în schimbările habitatului specific producând astfel un declin în
suprafața teritoriilor propice de cuibărit. Reducerea impactului antropic și
reconstrucția ecologică în teritoriile de cuibărit ale speciei pot reprezenta
un beneficiu în păstrarea efectivelor de nagâț cu coadă albă.
Declinul
masiv al populației cuibăritoare este cauzată de pierderea habitatelor propice,
respectiv a habitatelor umede naturale și seminaturale. O amenințare directă
asupra speciei este considerată a fi și intensificarea agriculturii care a
rezultat în schimbările habitatului specific producând astfel un declin în
suprafața teritoriilor propice de cuibărit. Reducerea impactului antropic și
reconstrucția ecologică în teritoriile de cuibărit ale speciei pot reprezenta
un beneficiu în păstrarea efectivelor de nagâț cu coadă albă.
mai putin
GALERIE POZE SI ILUSTRATII