Notatiţă

Notatiţa, cunoscută şi sub denumirea de notatiţă cu cioc subţire, este o specie caracteristică zonelor de tundră, cu lacuri puţin adânci şi vegetaţie multă. În migraţie apare în zone umede cu lacuri salmastre sau sărate. Lungimea corpului este de 17-19 cm şi are o greutate de până la 48 g. Anvergura aripilor este de circa 31-34 cm. Adulţii au înfăţişare similară, cu menţiunea că femela este mai mare, are culorile mai intense şi pata roşie ruginie de pe gât este mai întinsă. Capul şi spatele sunt de un cenuşiu închis. Se hrăneşte cu insecte, melci, viermi, crustacee, furnici şi unele seminţe.

Notatiţa, cunoscută şi sub denumirea de notatiţă cu cioc subţire, este o specie caracteristică zonelor de tundră, cu lacuri puţin adânci şi vegetaţie multă. În migraţie apare în zone umede cu lacuri salmastre sau sărate. Lungimea corpului este de 17-19 cm şi are o greutate de până la 48 g. Anvergura aripilor este de circa 31-34 cm. Adulţii au înfăţişare similară, cu menţiunea că femela este mai mare, are culorile mai intense şi pata roşie ruginie de pe gât este mai întinsă. Capul şi spatele sunt de un cenuşiu închis. Se hrăneşte cu insecte, melci, viermi, crustacee, furnici şi unele seminţe.
mai putin

Numele de gen provine din cuvintele greceşti phalaris – lişiţă şi pous – picior, cu referire la similitudinea picioarelor cu cele ale lişiţei. Numele de specie provine din grecescul lobos – lob, cu referire la forma membranelor înotătoare.

Numele de gen provine din cuvintele greceşti phalaris – lişiţă şi pous – picior, cu referire la similitudinea picioarelor cu cele ale lişiţei. Numele de specie provine din grecescul lobos – lob, cu referire la forma membranelor înotătoare.
mai putin

Este o specie prezentă în nordul continentului european. Spre deosebire de majoritatea celorlalte specii, femela vine prima în teritoriul de reproducere şi intră în competiţie pentru ocuparea celor mai bune locuri de cuibărit. După sosirea masculilor femela va selecta unul dintre aceştia şi îl va apăra de alte femele, până ce ouăle sunt incubate. Dacă numărul partenerilor este suficient, femelele se pot împerechea cu mai mulţi masculi şi chiar pot scoate o a doua serie de pui, chiar dacă sezonul de cuibărit este foarte scurt în zona arctică. Cuibul este aşezat pe sol şi este căptuşit cu vegetaţie. Perechea se desparte după ce ouăle eclozează. Adeseori, când se hrăneşte are un comportament unic între păsările de ţărm, manifestat prin faptul că înoată rapid în cercuri mici, creând un mic vârtej ce permite ridicarea hranei de pe fundul apei puţin adânci. Iernează pe coastele Mediteranei. Longevitatea cunoscută este de nouă ani şi şapte luni.

Este o specie prezentă în nordul continentului european. Spre deosebire de majoritatea celorlalte specii, femela vine prima în teritoriul de reproducere şi intră în competiţie pentru ocuparea celor mai bune locuri de cuibărit. După sosirea masculilor femela va selecta unul dintre aceştia şi îl va apăra de alte femele, până ce ouăle sunt incubate. Dacă numărul partenerilor este suficient, femelele se pot împerechea cu mai mulţi masculi şi chiar pot scoate o a doua serie de pui, chiar dacă sezonul de cuibărit este foarte scurt în zona arctică. Cuibul este aşezat pe sol şi este căptuşit cu vegetaţie. Perechea se desparte după ce ouăle eclozează. Adeseori, când se hrăneşte are un comportament unic între păsările de ţărm, manifestat prin faptul că înoată rapid în cercuri mici, creând un mic vârtej ce permite ridicarea hranei de pe fundul apei puţin adânci. Iernează pe coastele Mediteranei. Longevitatea cunoscută este de nouă ani şi şapte luni.
mai putin

Populaţia europeană a speciei este relativ mare, cuprinsă între 85000-220000 de perechi. S-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi în Islanda şi Finlanda, în perioada 1990-2000, efectivele au scăzut, pe ansamblu specia s-a menţinut stabilă sau a suferit un uşor declin. În România specia apare în pasaj, mai frecvent fiind observată în septembrie. Cele mai mari efective sunt prezente în Groenlanda, Finlanda şi Rusia.

Populaţia europeană a speciei este relativ mare, cuprinsă între 85000-220000 de perechi. S-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi în Islanda şi Finlanda, în perioada 1990-2000, efectivele au scăzut, pe ansamblu specia s-a menţinut stabilă sau a suferit un uşor declin. În România specia apare în pasaj, mai frecvent fiind observată în septembrie. Cele mai mari efective sunt prezente în Groenlanda, Finlanda şi Rusia.
mai putin

Soseşte din cartierele de iernare în a doua parte a lunii mai. Femela depune în mod obişnuit patru ouă în iunie, cu o dimensiune medie de 29 x 20,5 mm şi o greutate medie de 3,9 g. Incubaţia durează 17-21 de zile şi este asigurată numai de mascul. Puii sunt îngrijiţi numai de către mascul. Devin zburători la 18-22 de zile.

Soseşte din cartierele de iernare în a doua parte a lunii mai. Femela depune în mod obişnuit patru ouă în iunie, cu o dimensiune medie de 29 x 20,5 mm şi o greutate medie de 3,9 g. Incubaţia durează 17-21 de zile şi este asigurată numai de mascul. Puii sunt îngrijiţi numai de către mascul. Devin zburători la 18-22 de zile.
mai putin

Distrugerea habitatelor umede în zonele de cuibărit, dar mai ales în cele situate pe traseul de migraţie, poluarea apelor prin folosirea pesticidelor în agricultură şi deranjul determinat de activităţile umane sunt principalele pericole ce afectează specia. Reconstrucţia zonelor umede de pe traseul de migraţie este prioritară.

Distrugerea habitatelor umede în zonele de cuibărit, dar mai ales în cele situate pe traseul de migraţie, poluarea apelor prin folosirea pesticidelor în agricultură şi deranjul determinat de activităţile umane sunt principalele pericole ce afectează specia. Reconstrucţia zonelor umede de pe traseul de migraţie este prioritară.
mai putin