Piţigoi de stuf

Este o specie de pasăre cântătoare de talie mică-medie, cu aspect general caracteristic. Specia prezintă dimorfism sexual, masculul având penajul de culoare neagră, ciocul și inelul orbital de culoare portocaliu-gălbui, pe când femela are penajul de culoare relativ uniformă maroniu-închis, mai deschis și ușor pestriț pe piept, cu ciocul maroniu cu baza gălbuie. Lungimea corpului este de 14,5 - 17 cm, iar greutatea este de 11 - 20,8 g.

Este o specie de pasăre cântătoare de talie mică-medie, cu aspect general caracteristic. Specia prezintă dimorfism sexual, masculul având penajul de culoare neagră, ciocul și inelul orbital de culoare portocaliu-gălbui, pe când femela are penajul de culoare relativ uniformă maroniu-închis, mai deschis și ușor pestriț pe piept, cu ciocul maroniu cu baza gălbuie. Lungimea corpului este de 14,5 - 17 cm, iar greutatea este de 11 - 20,8 g. mai putin

Numele genului provine din alăturarea cuvintelor grecești pan - întreg și ura - coadă, făcând referire la coada lungă a păsării. Numele speciei provine din alăturarea cuvintelor latine bis - dublu și arma - armă, cu referire la cele două "mustăți" negre ale masculului, sub formă de spadă.

Numele genului provine din alăturarea cuvintelor grecești pan - întreg și ura - coadă, făcând referire la coada lungă a păsării. Numele speciei provine din alăturarea cuvintelor latine bis - dublu și arma - armă, cu referire la cele două "mustăți" negre ale masculului, sub formă de spadă. mai putin

Distribuție
Specia are o distribuție largă dar fragmentată la nivelul Europei, iar în Asia ocupă fâșia centrală, din zona sudică a Rusiei până în nordul Chinei și Nordul Afganistanului. În România are o distribuție fragmentată în zonele cu altitudini mici și medii, unde sunt prezente habitatele de stufăriș.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind sedentară. În afara perioadei de cuibărit, poate exista un influx de indivizi din alte zone ale distribuției.
Habitate
Specia preferă stufărișurile și habitatele palustre asociate, unde lipsește în general vegetația lemnoasă, dar și alte habitate cu vegetație abundentă din apropierea zonelor umede.
Hrană
Hrana este formată în principal din nevertebrate și larvele acestora, mai ales în perioada de reproducere. În jumătatea rece a anului se hrănește și cu materiale vegetale, mai ales semințe ale plantelor din habitatele palustre.
Alte informații
În perioada de reproducere se hrănește în grupuri relativ mici formate în general din indivizi înrudiți. În afara perioadei de reproducere se deplasează și se hrănește în grupuri de 40 până la 200 de indivizi, grupurile putând fi detectate în stufărișuri după sunetele caracteristice.

Distribuție
Specia are o distribuție largă dar fragmentată la nivelul Europei, iar în Asia ocupă fâșia centrală, din zona sudică a Rusiei până în nordul Chinei și Nordul Afganistanului. În România are o distribuție fragmentată în zonele cu altitudini mici și medii, unde sunt prezente habitatele de stufăriș.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind sedentară. În afara perioadei de cuibărit, poate exista un influx de indivizi din alte zone ale distribuției.
Habitate
Specia preferă stufărișurile și habitatele palustre asociate, unde lipsește în general vegetația lemnoasă, dar și alte habitate cu vegetație abundentă din apropierea zonelor umede.
Hrană
Hrana este formată în principal din nevertebrate și larvele acestora, mai ales în perioada de reproducere. În jumătatea rece a anului se hrănește și cu materiale vegetale, mai ales semințe ale plantelor din habitatele palustre.
Alte informații
În perioada de reproducere se hrănește în grupuri relativ mici formate în general din indivizi înrudiți. În afara perioadei de reproducere se deplasează și se hrănește în grupuri de 40 până la 200 de indivizi, grupurile putând fi detectate în stufărișuri după sunetele caracteristice.
mai putin

Populația globală este estimată la 3 000 000 - 5 800 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 232 000 - 437 000 de perechi cuibăritoare, tendința populațională la nivel european fiind incertă.
Populația din România este estimată la 71 015 - 96 499 de perechi, tendința populațională fiind deocamdată necunoscută.

Populația globală este estimată la 3 000 000 - 5 800 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 232 000 - 437 000 de perechi cuibăritoare, tendința populațională la nivel european fiind incertă.
Populația din România este estimată la 71 015 - 96 499 de perechi, tendința populațională fiind deocamdată necunoscută. mai putin

Perioada de reproducere se desfășoară între lunile martie și septembrie, depunând 2-4 ponte pe an. Ponta este formată din 3 - 11 ouă, clocite de ambii părinți pentru 10 - 14 zile. Puii sunt hrăniți la cuib de ambii părinți și părăsesc cuibul la 12 - 16 zile de la eclozare, fiind dependenți de părinți pentru încă 1 - 2 săptămâni. Cuibul este sub forma unei cupe construite din bucăți de stuf, pene și păr, fiind atașat de tulpini de stuf sau alte plante din habitatele palustre.

Perioada de reproducere se desfășoară între lunile martie și septembrie, depunând 2-4 ponte pe an. Ponta este formată din 3 - 11 ouă, clocite de ambii părinți pentru 10 - 14 zile. Puii sunt hrăniți la cuib de ambii părinți și părăsesc cuibul la 12 - 16 zile de la eclozare, fiind dependenți de părinți pentru încă 1 - 2 săptămâni. Cuibul este sub forma unei cupe construite din bucăți de stuf, pene și păr, fiind atașat de tulpini de stuf sau alte plante din habitatele palustre. mai putin

Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de pierderea și deteriorarea habitatelor palustre, cauzate de drenarea zonelor umede pentru schimbarea utilizării terenurilor și arderea sau exploatarea exagerată a stufului. Iernile foarte reci pot afecta de asemenea populațiile acestei specii.

Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de pierderea și deteriorarea habitatelor palustre, cauzate de drenarea zonelor umede pentru schimbarea utilizării terenurilor și arderea sau exploatarea exagerată a stufului. Iernile foarte reci pot afecta de asemenea populațiile acestei specii. mai putin