Foto: Alexandra Ion
Descriere
Potârnichea este o specie larg răspândită în toată Europa și vestul
Asiei, fiind introdusă și în America de Nord în urmă cu aproximativ 2
secole. Habitatul preferat al acestei specii este reprezentat de
terenurile agricole, dar poate fi observată și în zone cu dune de nisip,
turbării sau chiar zone mlăștinoase. Masculul și femela au aproximativ
același colorit, exceptând pata maronie de pe piept care la mascul este
evident mai mare. Culoarea predominantă a penajului este maro-cenușiu,
cu coada ruginie, vizibilă când pasărea se ridică în aer. Capul este de
culoare crem ruginiu, pe laterale prezentând striații maronii. Se
hrănește în general cu iarbă și semințe la nivelul solului, iar în
sezonul de cuibărit capturează și insecte. Lungimea corpului este de
29-31 cm, iar anvergura aripilor este de 40-50 cm, cu o masă corporală
de 300-450 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 10-11
ani.
Potârnichea este o specie larg răspândită în toată Europa și vestul
Asiei, fiind introdusă și în America de Nord în urmă cu aproximativ 2
secole. Habitatul preferat al acestei specii este reprezentat de
terenurile agricole, dar poate fi observată și în zone cu dune de nisip,
turbării sau chiar zone mlăștinoase. Masculul și femela au aproximativ
același colorit, exceptând pata maronie de pe piept care la mascul este
evident mai mare. Culoarea predominantă a penajului este maro-cenușiu,
cu coada ruginie, vizibilă când pasărea se ridică în aer. Capul este de
culoare crem ruginiu, pe laterale prezentând striații maronii. Se
hrănește în general cu iarbă și semințe la nivelul solului, iar în
sezonul de cuibărit capturează și insecte. Lungimea corpului este de
29-31 cm, iar anvergura aripilor este de 40-50 cm, cu o masă corporală
de 300-450 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 10-11
ani.
mai putin
Localizare si comportament
Specia este sedentară și reprezentativă în habitatele agricole, de
asemenea cuibărind și în habitate de stepă joase, respectiv pășuni sau
fânațe, precum și zone inundabile din apropierea cursurilor de apă.
Distribuția speciei este vastă în toată Europa și vestul Asiei, dar se
regăsește și în America de Nord, aici fiind introdusă de om. Sezonul de
cuibărit începe în lunile aprilie-mai și durează până în lunile
septembrie-octombrie ale anului. Cuibul este amenajat la nivelul solului
în adâncituri sau la baza vegetației dense, femela căptușindu-l cu puf
și fire de iarbă sau crenguțe. În cazul în care cuibul sau ouăle sunt
distruse femela poate depune o nouă pontă, dar în mod firesc specia are o
singură generație de pui pe an. La sfârșitul sezonului de cuibărit,
atât femelele cât și masculii se grupează în stoluri de până la 10-15
indivizi. Hrana este în mare parte vegetală, constând în semințe și
cereale pe care le culege din terenurile agricole în urma treieratului,
dar în sezonul de cuibărit consumă și insecte, moluște sau alte
nevertebrate. Păsările devin active pentru reproducere din al doilea an
de viață.
Specia este sedentară și reprezentativă în habitatele agricole, de
asemenea cuibărind și în habitate de stepă joase, respectiv pășuni sau
fânațe, precum și zone inundabile din apropierea cursurilor de apă.
Distribuția speciei este vastă în toată Europa și vestul Asiei, dar se
regăsește și în America de Nord, aici fiind introdusă de om. Sezonul de
cuibărit începe în lunile aprilie-mai și durează până în lunile
septembrie-octombrie ale anului. Cuibul este amenajat la nivelul solului
în adâncituri sau la baza vegetației dense, femela căptușindu-l cu puf
și fire de iarbă sau crenguțe. În cazul în care cuibul sau ouăle sunt
distruse femela poate depune o nouă pontă, dar în mod firesc specia are o
singură generație de pui pe an. La sfârșitul sezonului de cuibărit,
atât femelele cât și masculii se grupează în stoluri de până la 10-15
indivizi. Hrana este în mare parte vegetală, constând în semințe și
cereale pe care le culege din terenurile agricole în urma treieratului,
dar în sezonul de cuibărit consumă și insecte, moluște sau alte
nevertebrate. Păsările devin active pentru reproducere din al doilea an
de viață.
mai putin
Populatie
Populația europeană este relativ mare, însumând până la
1.600.000-3.100.000 de perechi cuibăritoare, populația suferind un
declin drastic în perioada 1970-1990. Cu toate că populația a crescut
sau a rămas stabilă în unele țări din estul Europei în perioada
1990-2000, a continuat să scadă în mare parte a Europei centrale și de
vest, astfel scăzând puternic per total. În România populația atinge
aproximativ 120.000-180.000 de perechi.
Populația europeană este relativ mare, însumând până la
1.600.000-3.100.000 de perechi cuibăritoare, populația suferind un
declin drastic în perioada 1970-1990. Cu toate că populația a crescut
sau a rămas stabilă în unele țări din estul Europei în perioada
1990-2000, a continuat să scadă în mare parte a Europei centrale și de
vest, astfel scăzând puternic per total. În România populația atinge
aproximativ 120.000-180.000 de perechi.
mai putin
Reproducere
Femelele depun 14-16 ouă în lunile martie-aprilie, incubația fiind de
18-21 zile. Puii dezvoltă penajul de juvenili la aproximativ 40-55 zile
de la eclozare, dar încep să se hrănească singuri la 10-14 zile de la
eclozare. Masculul revine la cuib unde se îngrijește de pui împreună cu
femela abia după eclozarea puilor, rămânând cu aceștia până când puii
încep să se hrănească singuri. Perechile au o singură pontă pe an.
Femelele depun 14-16 ouă în lunile martie-aprilie, incubația fiind de
18-21 zile. Puii dezvoltă penajul de juvenili la aproximativ 40-55 zile
de la eclozare, dar încep să se hrănească singuri la 10-14 zile de la
eclozare. Masculul revine la cuib unde se îngrijește de pui împreună cu
femela abia după eclozarea puilor, rămânând cu aceștia până când puii
încep să se hrănească singuri. Perechile au o singură pontă pe an.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Mulți factori au contribuit la restrângerea habitatului și a reducerii
efectivelor în România, cele mai frecvente fiind braconajul, extinderea
zonelor urbane, exploatările de agregate din apropierea apelor
curgătoare, precum și incendierea sezonieră a miriștilor. Ca măsuri de
conservare se impun controlul vânătorii acestei specii, reducerea
exploatărilor din apropierea sau din albiile apelor curgătoare și
interzicerea arderii vegetației din pajiștile utilizate de specie ca
habitat de cuibărit înainte de începerea sezonului de depunere a ouălor.
Mulți factori au contribuit la restrângerea habitatului și a reducerii
efectivelor în România, cele mai frecvente fiind braconajul, extinderea
zonelor urbane, exploatările de agregate din apropierea apelor
curgătoare, precum și incendierea sezonieră a miriștilor. Ca măsuri de
conservare se impun controlul vânătorii acestei specii, reducerea
exploatărilor din apropierea sau din albiile apelor curgătoare și
interzicerea arderii vegetației din pajiștile utilizate de specie ca
habitat de cuibărit înainte de începerea sezonului de depunere a ouălor.
mai putin
Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)
GALERIE POZE SI ILUSTRATII