Raţă neagră

Specia ajunge rareori și în Marea Neagră și Caspică, uneori este observată și în apele continentale din centrul Europei. Cuibărește pe malurile lacurilor, râurilor și izvoarelor din zonele de tundră și habitatele subarctice. Preferă teritoriile de cuibărit acoperite, dar tinde să evite zonele umede apropiate de păduri. Când înoată, masculul pare complet negru, dar în zbor prezintă vârfurile aripilor de culoare maro. Ciocul este de culoare galbenă cu o protuberanță neagră la baza ciocului. Femela are culoarea penajului maro închis cu calota întunecată și obraji deschiși. Capul este mai rotunjit și coada mai lungă decât la rața catifelată. Se hrănesc în special cu moluște, dar prind de asemenea și creveți, viermi și insecte, precum și icre și pești mici. Lungimea corpului este de 43-53 cm, iar anvergura aripilor este de 206-241 cm, cu masa corporală de 862-1270 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 16-17 ani.

Specia ajunge rareori și în Marea Neagră și Caspică, uneori este observată și în apele continentale din centrul Europei. Cuibărește pe malurile lacurilor, râurilor și izvoarelor din zonele de tundră și habitatele subarctice. Preferă teritoriile de cuibărit acoperite, dar tinde să evite zonele umede apropiate de păduri. Când înoată, masculul pare complet negru, dar în zbor prezintă vârfurile aripilor de culoare maro. Ciocul este de culoare galbenă cu o protuberanță neagră la baza ciocului. Femela are culoarea penajului maro închis cu calota întunecată și obraji deschiși. Capul este mai rotunjit și coada mai lungă decât la rața catifelată. Se hrănesc în special cu moluște, dar prind de asemenea și creveți, viermi și insecte, precum și icre și pești mici. Lungimea corpului este de 43-53 cm, iar anvergura aripilor este de 206-241 cm, cu masa corporală de 862-1270 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 16-17 ani. mai putin

Rața neagră este o specie complet migratoare și diurnă. Rața neagră cuibărește în nordul Europei și Rusiei, inclusiv în Islanda, Groenlanda, Scandinavia și nordul Marii Britanii, chiar și în Siberia. Iernează spre sudul și vestul Europei, marea majoritate staționând pe coastele Mării Baltice. Specia formează stoluri mari în apele din apropierea coastelor, indivizii păstrează distanțe mici unii de alții, păsările se scufundă și decolează toate odată. Preferă ape cu o adâncime maximă de până la 20 m, având în vedere că se scufundă pentru a captura prada. Rațele negre ajung în teritoriile de cuibărit în lunile aprilie-mai, încep cuibăritul în luna iunie, în perechi solitare. Specia pare a fi monogamă, perechea formându-se pe toată perioada cuibăritului. În timpul curtării, masculul tremură din tot corpul, în timp ce femela se poziționează culcată la nivelul solului. Masculii sunt agresivi unii cu alții ulterior formării perechilor. Cuibul este instalat în iarbă deasă, în apropierea apei sau în stufăriș. Masculul părăsește femela și cuibul odată cu depunerea ouălor. Femela se îngrijește singură de cuib și de pui pe timpul cuibăritului. Păsările devin active pentru reproducere la vârsta de 2 ani.

Rața neagră este o specie complet migratoare și diurnă. Rața neagră cuibărește în nordul Europei și Rusiei, inclusiv în Islanda, Groenlanda, Scandinavia și nordul Marii Britanii, chiar și în Siberia. Iernează spre sudul și vestul Europei, marea majoritate staționând pe coastele Mării Baltice. Specia formează stoluri mari în apele din apropierea coastelor, indivizii păstrează distanțe mici unii de alții, păsările se scufundă și decolează toate odată. Preferă ape cu o adâncime maximă de până la 20 m, având în vedere că se scufundă pentru a captura prada. Rațele negre ajung în teritoriile de cuibărit în lunile aprilie-mai, încep cuibăritul în luna iunie, în perechi solitare. Specia pare a fi monogamă, perechea formându-se pe toată perioada cuibăritului. În timpul curtării, masculul tremură din tot corpul, în timp ce femela se poziționează culcată la nivelul solului. Masculii sunt agresivi unii cu alții ulterior formării perechilor. Cuibul este instalat în iarbă deasă, în apropierea apei sau în stufăriș. Masculul părăsește femela și cuibul odată cu depunerea ouălor. Femela se îngrijește singură de cuib și de pui pe timpul cuibăritului. Păsările devin active pentru reproducere la vârsta de 2 ani. mai putin

Populația europeană este relativ mare, aproximativ 500.000-1.00.000 de indivizi, și a rămas stabilă în perioada 1970-1990. Cu toate că populația speciei a scăzut în unele țări în perioada 1990-2000, populația a crescut sau a rămas stabilă per total. În România, specia poate fi observată cu precădere pe coastele Mării Negre, în sezonul de iarnă, numărul de indivizi fiind redus.

Populația europeană este relativ mare, aproximativ 500.000-1.00.000 de indivizi, și a rămas stabilă în perioada 1970-1990. Cu toate că populația speciei a scăzut în unele țări în perioada 1990-2000, populația a crescut sau a rămas stabilă per total. În România, specia poate fi observată cu precădere pe coastele Mării Negre, în sezonul de iarnă, numărul de indivizi fiind redus. mai putin

Femelele depun 8-9 ouă în lunile mai-iunie, a căror dimensiuni sunt de 64x44 mm, incubația fiind de 30-31 zile. După eclozare, puii pot părăsi cuibul imediat ce puful lor este uscat. Femela va păzi cuibul și puii pentru încă 1-3 săptămâni după eclozarea puilor apoi îi va părăsi odată ce aceștia vor schimba puful cu penajul de juvenil. Puii învață singuri să se hrănească și să zboare. Femela depune o singură pontă pe an.

Femelele depun 8-9 ouă în lunile mai-iunie, a căror dimensiuni sunt de 64x44 mm, incubația fiind de 30-31 zile. După eclozare, puii pot părăsi cuibul imediat ce puful lor este uscat. Femela va păzi cuibul și puii pentru încă 1-3 săptămâni după eclozarea puilor apoi îi va părăsi odată ce aceștia vor schimba puful cu penajul de juvenil. Puii învață singuri să se hrănească și să zboare. Femela depune o singură pontă pe an. mai putin

Declinul speciei este atribuit poluării prin deversarea substanțelor toxice (petrol, uleiuri etc.), precum și a acumulărilor de deșeuri plastice în teritoriile de hrănire și de cuibărit. O altă amenințare constă în utilizarea năvoadelor în teritoriile de hrănire care pot cauza prinderea accidentală a păsărilor în plase producând mortalitatea prin asfixiere a acestora. Ca măsuri de conservare se impun colectarea deșeurilor plastice din apele internaționale, precum și oprirea acestora de a fi eliberate prin apele curgătoare continentale. 

Declinul speciei este atribuit poluării prin deversarea substanțelor toxice (petrol, uleiuri etc.), precum și a acumulărilor de deșeuri plastice în teritoriile de hrănire și de cuibărit. O altă amenințare constă în utilizarea năvoadelor în teritoriile de hrănire care pot cauza prinderea accidentală a păsărilor în plase producând mortalitatea prin asfixiere a acestora. Ca măsuri de conservare se impun colectarea deșeurilor plastice din apele internaționale, precum și oprirea acestora de a fi eliberate prin apele curgătoare continentale.  mai putin