Uligan pescar

Uliganul pescar, cunoscut şi sub denumirea de vultur pescar, este o specie caracteristică regiunilor cu ape permanente, stătătoare sau cu un curs lent, dulci sau sărate. Lungimea corpului este de 52-60 cm şi are o greutate cuprinsă între 1200-1600 g pentru mascul şi 1600-2000 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 152-167 cm. Prezentă pe toate continentele cu excepţia Antarcticii, este una din cele mai răspândite păsări de pradă. Prezintă adaptări specifice pentru prinderea peştilor: penaj dens, uleios, picioare mari, nări care se închid când se scufundă, deget exterior reversibil care ajută la o bună prindere a peştelui, cu două degete în faţă şi două degete în spate. Cele patru degete sunt egale spre deosebire de ceilalţi vulturi. Ghearele sunt lungi şi curbate iar pe degetele picioarelor, sunt prezente „proeminenţe spinoase„ ce ajută la fixarea peştilor. Adulţii au înfăţişare similară, fiind maro pe spate, coadă şi aripi. Ating maturitatea sexuală la 3-5 ani. Capul şi corpul sunt albe, iar peste ochi trece o bandă de culoare închisă. Se hrăneşte în special cu peşte, dar şi cu mamifere mici, păsări rănite şi broaşte.

Uliganul pescar, cunoscut şi sub denumirea de vultur pescar, este o specie caracteristică regiunilor cu ape permanente, stătătoare sau cu un curs lent, dulci sau sărate. Lungimea corpului este de 52-60 cm şi are o greutate cuprinsă între 1200-1600 g pentru mascul şi 1600-2000 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 152-167 cm. Prezentă pe toate continentele cu excepţia Antarcticii, este una din cele mai răspândite păsări de pradă. Prezintă adaptări specifice pentru prinderea peştilor: penaj dens, uleios, picioare mari, nări care se închid când se scufundă, deget exterior reversibil care ajută la o bună prindere a peştelui, cu două degete în faţă şi două degete în spate. Cele patru degete sunt egale spre deosebire de ceilalţi vulturi. Ghearele sunt lungi şi curbate iar pe degetele picioarelor, sunt prezente „proeminenţe spinoase„ ce ajută la fixarea peştilor. Adulţii au înfăţişare similară, fiind maro pe spate, coadă şi aripi. Ating maturitatea sexuală la 3-5 ani. Capul şi corpul sunt albe, iar peste ochi trece o bandă de culoare închisă. Se hrăneşte în special cu peşte, dar şi cu mamifere mici, păsări rănite şi broaşte. mai putin

Denumirea de gen provine din mitologie, Pandion, unul din regii Atenei şi bunicul lui Theseus, fiind transformat într-un vultur. Numele de specie este compus din cuvintele greceşti halos – mare şi aetos – acvilă.

Denumirea de gen provine din mitologie, Pandion, unul din regii Atenei şi bunicul lui Theseus, fiind transformat într-un vultur. Numele de specie este compus din cuvintele greceşti halos – mare şi aetos – acvilă. mai putin

Este o specie prezentă în vestul şi nordul continentului european. Specia este monogamă toată viaţa şi poate trăi 26 de ani. Şansele de supravieţuire sunt estimate la 60% pentru tinerii sub doi ani şi 80-90% pentru adulţi. Ritualul nupţial se manifestă prin treceri succesive pe deasupra cuibului, însoţite de strigăte având rolul de a descuraja rivalii. Vânează planând în cercuri largi sau „plutind la punct fix„. După ce peştele a fost observat, planează la o înălţime de 10-30 m deasupra acestuia, până cand peştele ajunge într-o poziţie potrivită. Apoi plonjează brusc, cu aripile închise pe jumătate şi dispare pentru câteva secunde sub apă, după care decolează cu peştele în gheare. Rata de succes în prinderea peştilor variază între 24-74% şi depinde de abilitatea păsării şi de condiţiile climatice. Vulturul pescar nu poate înota şi au fost cazuri cand s-a înecat, prinzându-şi ghearele în peşti prea mari pe care nu i-a putut ridica. Cuibul este aşezat pe stânci, în copaci sau pe stâlpii reţelelor electrice, la o distanţă de 3-5 km de o zonă umedă. Este alcătuit din crengi şi îmbunătăţit an de an. Poate atinge un metru în diametru şi înălţime. Vulturul pescar îşi apără cuibul dar nu şi teritoriul din jurul cuibului (vânează la o distanţă de până la 14 km de la cuib, prada fiind situată la o distanţă mare). Iernează în Africa.

Este o specie prezentă în vestul şi nordul continentului european. Specia este monogamă toată viaţa şi poate trăi 26 de ani. Şansele de supravieţuire sunt estimate la 60% pentru tinerii sub doi ani şi 80-90% pentru adulţi. Ritualul nupţial se manifestă prin treceri succesive pe deasupra cuibului, însoţite de strigăte având rolul de a descuraja rivalii. Vânează planând în cercuri largi sau „plutind la punct fix„. După ce peştele a fost observat, planează la o înălţime de 10-30 m deasupra acestuia, până cand peştele ajunge într-o poziţie potrivită. Apoi plonjează brusc, cu aripile închise pe jumătate şi dispare pentru câteva secunde sub apă, după care decolează cu peştele în gheare. Rata de succes în prinderea peştilor variază între 24-74% şi depinde de abilitatea păsării şi de condiţiile climatice. Vulturul pescar nu poate înota şi au fost cazuri cand s-a înecat, prinzându-şi ghearele în peşti prea mari pe care nu i-a putut ridica. Cuibul este aşezat pe stânci, în copaci sau pe stâlpii reţelelor electrice, la o distanţă de 3-5 km de o zonă umedă. Este alcătuit din crengi şi îmbunătăţit an de an. Poate atinge un metru în diametru şi înălţime. Vulturul pescar îşi apără cuibul dar nu şi teritoriul din jurul cuibului (vânează la o distanţă de până la 14 km de la cuib, prada fiind situată la o distanţă mare). Iernează în Africa. mai putin

Populaţia europeană a speciei este mică, cuprinsă între 7600-11000 de perechi. A crescut semnificativ în perioada 1970-1990 şi s-a menţinut stabilă în perioada 1990-2000. În România este prezent numai în migraţie. Cele mai mari efective sunt prezente în Suedia, Rusia şi Finlanda.

Populaţia europeană a speciei este mică, cuprinsă între 7600-11000 de perechi. A crescut semnificativ în perioada 1970-1990 şi s-a menţinut stabilă în perioada 1990-2000. În România este prezent numai în migraţie. Cele mai mari efective sunt prezente în Suedia, Rusia şi Finlanda. mai putin

Soseşte din cartierele de iernare la sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie. Femela depune 2-4 ouă în ultima parte a lunii aprilie sau la începutul lunii mai, cu o dimensiune medie de 62 x 46 mm. Incubaţia durează în medie 35-38 de zile şi este asigurată de ambii parteneri. În această perioadă vânează numai masculul, care hrăneşte femela. După eclozare, în primele săptămâni, puii nu pot să-şi regleze temperatura corpului, iar femela rămâne permanent cu aceştia să-i îngrijească. Într-o lună de la eclozare, puii ating 70-80% din dimensiunile părinţilor. Masculul aduce la cuib 8-10 peşti pe zi, reprezentând 60-100 g/peşte pe oră de zi lumină. Puii devin zburători la 56-60 de zile, însă mai sunt hrăniţi de către mascul încă două-trei săptămâni.

Soseşte din cartierele de iernare la sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie. Femela depune 2-4 ouă în ultima parte a lunii aprilie sau la începutul lunii mai, cu o dimensiune medie de 62 x 46 mm. Incubaţia durează în medie 35-38 de zile şi este asigurată de ambii parteneri. În această perioadă vânează numai masculul, care hrăneşte femela. După eclozare, în primele săptămâni, puii nu pot să-şi regleze temperatura corpului, iar femela rămâne permanent cu aceştia să-i îngrijească. Într-o lună de la eclozare, puii ating 70-80% din dimensiunile părinţilor. Masculul aduce la cuib 8-10 peşti pe zi, reprezentând 60-100 g/peşte pe oră de zi lumină. Puii devin zburători la 56-60 de zile, însă mai sunt hrăniţi de către mascul încă două-trei săptămâni. mai putin

Degradarea habitatelor umede, poluarea apelor cu pesticide şi vânătoarea ilegală sunt principalele pericole pentru această specie.

Degradarea habitatelor umede, poluarea apelor cu pesticide şi vânătoarea ilegală sunt principalele pericole pentru această specie. mai putin