Vânturel mic

Vânturelul mic este o specie caracteristică teritoriilor joase cu păşuni, culturilor agricole şi pădurilor din zonele stepice. Lungimea corpului este de 27-33 cm şi are o greutate medie de 100-200 g, femelele fiind mai mari. Anvergura aripilor este cuprinsă între 63-72 cm. Este o pasăre răpitoare mică, ce poate fi confundată cu vânturelul roşu ( Falco tinnunculus ), însă are aripile mai mici şi coada mai scurtă. Adulţii au un penaj diferit, asemănător cu cel al vânturelului roşu însă masculul nu are mustaţă. Se hrăneşte cu insecte, mamifere mici, broaşte, şerpi şi peşti.

Vânturelul mic este o specie caracteristică teritoriilor joase cu păşuni, culturilor agricole şi pădurilor din zonele stepice. Lungimea corpului este de 27-33 cm şi are o greutate medie de 100-200 g, femelele fiind mai mari. Anvergura aripilor este cuprinsă între 63-72 cm. Este o pasăre răpitoare mică, ce poate fi confundată cu vânturelul roşu ( Falco tinnunculus ), însă are aripile mai mici şi coada mai scurtă. Adulţii au un penaj diferit, asemănător cu cel al vânturelului roşu însă masculul nu are mustaţă. Se hrăneşte cu insecte, mamifere mici, broaşte, şerpi şi peşti.
mai putin

Numele de gen provine din cuvântul latin falx – seceră, cu referire la silueta cu aripi lungi şi ascuţite sau, după alte suse, din falcate cu referire la ciocul sau ghearele curbate. Numele de specie naumanni comemorează ornitologul german J.F. Naumann (1780-1857).

Numele de gen provine din cuvântul latin falx – seceră, cu referire la silueta cu aripi lungi şi ascuţite sau, după alte suse, din falcate cu referire la ciocul sau ghearele curbate. Numele de specie naumanni comemorează ornitologul german J.F. Naumann (1780-1857).
mai putin

Este o specie prezentă în sudul şi estul continentului european. Specia este monogamă şi teritorială. Când vânează, coboară neauzit de pe crengi şi prinde prada în gheare înainte s-o omoare, ciupind-o în spatele capului. Nu îşi construieşte cuiburi şi caută cavităţi potrivite în copaci, pereţii bisericilor vechi, hambare sau platforme artificiale, la o distanţă de 1-3 km de zonele folosite pentru vânătoare. Cuibăreşte în colonii de 10-20 de perechi, adeseori în apropierea aşezărilor umane. Iernează în Africa.

Este o specie prezentă în sudul şi estul continentului european. Specia este monogamă şi teritorială. Când vânează, coboară neauzit de pe crengi şi prinde prada în gheare înainte s-o omoare, ciupind-o în spatele capului. Nu îşi construieşte cuiburi şi caută cavităţi potrivite în copaci, pereţii bisericilor vechi, hambare sau platforme artificiale, la o distanţă de 1-3 km de zonele folosite pentru vânătoare. Cuibăreşte în colonii de 10-20 de perechi, adeseori în apropierea aşezărilor umane. Iernează în Africa.
mai putin

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 25000-42000 de perechi. A scăzut semnificativ între 1970-1990. Specia a fost stabilă în perioada 1990-2000 în vestul Europei, dar a continuat să descrească în sud-estul Europei, acest fapt determinând o tendinţă de scădere pe ansamblu. Cele mai mari efective sunt prezente în Spania, Turcia şi Italia.

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 25000-42000 de perechi. A scăzut semnificativ între 1970-1990. Specia a fost stabilă în perioada 1990-2000 în vestul Europei, dar a continuat să descrească în sud-estul Europei, acest fapt determinând o tendinţă de scădere pe ansamblu. Cele mai mari efective sunt prezente în Spania, Turcia şi Italia.
mai putin

Soseşte din cartierele de iernare în a doua parte a lunii aprilie. Femela depune 3-5 ouă în a doua parte a lunii mai sau la începutul lunii iunie. Incubaţia durează în medie 28-31 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. Puii devin zburători la 27-29 de zile.

Soseşte din cartierele de iernare în a doua parte a lunii aprilie. Femela depune 3-5 ouă în a doua parte a lunii mai sau la începutul lunii iunie. Incubaţia durează în medie 28-31 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. Puii devin zburători la 27-29 de zile.
mai putin

Degradarea habitatelor, intensificarea agriculturii, utilizarea pesticidelor, defrişarea pădurilor, dezvoltarea urbană şi deranjul produs de vânătoarea ilegală sunt principalele pericole pentru specie. Un Plan Internaţional de Acţiune a fost elaborat în 2011.

Degradarea habitatelor, intensificarea agriculturii, utilizarea pesticidelor, defrişarea pădurilor, dezvoltarea urbană şi deranjul produs de vânătoarea ilegală sunt principalele pericole pentru specie. Un Plan Internaţional de Acţiune a fost elaborat în 2011.
mai putin