Foto: Marius Iana
Descriere
Viesparul, cunoscut şi sub denumirea de şorecarul viespilor, este o
specie caracteristică pădurilor de foioase cu poieni. Lungimea corpului
este de 52-59 cm şi greutatea medie de 750 g pentru mascul şi 910 g
pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 113-135 cm.
Lungimea corpului este puţin mai mare decât a şorecarului comun ( Buteo buteo
) şi poate fi uşor confundat cu acesta, mai ales de la distanţă. Sexele
pot fi diferenţiate după penaj, ceea ce este o situaţie neobişnuită
pentru păsările mari de pradă. Masculul are capul gri-albăstrui iar
femela maro. În general, femela este mai închisă la culoare decât
masculul. Se hrăneşte cu larve şi adulţi de insecte, în special viespi
şi albine, dar şi cu rozătoare, păsări, şopârle şi şerpi.
Viesparul, cunoscut şi sub denumirea de şorecarul viespilor, este o
specie caracteristică pădurilor de foioase cu poieni. Lungimea corpului
este de 52-59 cm şi greutatea medie de 750 g pentru mascul şi 910 g
pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 113-135 cm.
Lungimea corpului este puţin mai mare decât a şorecarului comun ( Buteo buteo
) şi poate fi uşor confundat cu acesta, mai ales de la distanţă. Sexele
pot fi diferenţiate după penaj, ceea ce este o situaţie neobişnuită
pentru păsările mari de pradă. Masculul are capul gri-albăstrui iar
femela maro. În general, femela este mai închisă la culoare decât
masculul. Se hrăneşte cu larve şi adulţi de insecte, în special viespi
şi albine, dar şi cu rozătoare, păsări, şopârle şi şerpi.
mai putin
Etimologia denumirii stiintifice
Numele de gen derivă din grecescul pternis – specie de răpitoare. Numele de specie provine din cuvintele latine apis – albină şi voro – a mânca, cu referire la obiceiul speciei de a se hrăni cu albine.
Numele de gen derivă din grecescul
pternis – specie de răpitoare. Numele de specie provine din cuvintele latine
apis – albină şi
voro – a mânca, cu referire la obiceiul speciei de a se hrăni cu albine.
mai putin
Localizare si comportament
Este o specie cu răspândire largă pe tot continentul european. Uneori
poate fi văzut planând, utilizând curenţii termici ascendenţi, într-o
poziţie caracteristică. De obicei zboară jos şi se aşează pe crengi,
păstrându-şi corpul într-o poziţie orizontală, cu coada lăsată în jos.
Sare de pe o creangă pe alta cu o singură bătaie de aripi, auzindu-se un
zgomot specific. Cuibăreşte adeseori în cuiburi părăsite de cioara de
semănătură ( Corvus frugilegus ). Iernează în Africa. Longevitatea maximă cunoscută este de 29 de ani.
Este o specie cu răspândire largă pe tot continentul european. Uneori
poate fi văzut planând, utilizând curenţii termici ascendenţi, într-o
poziţie caracteristică. De obicei zboară jos şi se aşează pe crengi,
păstrându-şi corpul într-o poziţie orizontală, cu coada lăsată în jos.
Sare de pe o creangă pe alta cu o singură bătaie de aripi, auzindu-se un
zgomot specific. Cuibăreşte adeseori în cuiburi părăsite de cioara de
semănătură ( Corvus frugilegus ). Iernează în Africa. Longevitatea maximă cunoscută este de 29 de ani.
mai putin
Populatie
Populaţia europeană a speciei este mare, cuprinsă între 110000-160000 de
perechi. Aceasta s-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi în
Finlanda şi Suedia populaţia s-a redus în perioada 1990-2000, în Rusia,
Belarus şi Franţa, unde apar cele mai mari populaţii, acestea s-au
menţinut, ceea ce a făcut ca specia să se păstreze stabilă în ansamblu.
În România populaţia estimată este de 2000-2600 de perechi.
Populaţia europeană a speciei este mare, cuprinsă între 110000-160000 de
perechi. Aceasta s-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi în
Finlanda şi Suedia populaţia s-a redus în perioada 1990-2000, în Rusia,
Belarus şi Franţa, unde apar cele mai mari populaţii, acestea s-au
menţinut, ceea ce a făcut ca specia să se păstreze stabilă în ansamblu.
În România populaţia estimată este de 2000-2600 de perechi.
mai putin
Reproducere
Soseşte din cartierele de iernare la începutul lunii mai. La realizarea
cuibului participă ambii părinţi. Femela depune 2-3 ouă la sfârşitul
lunii mai şi început de iunie, cu o dimensiune medie de circa 51,9 x
40,3 mm. Incubaţia durează 30-35 de zile şi este asigurată în special de
către femelă. Pe cuibul acestei specii se găşeste frecvent miere, fiind
un criteriu sigur de identificare. Puii devin zburători la 40-44 de
zile însă rămân la cuib până la 55 de zile.
Soseşte din cartierele de iernare la începutul lunii mai. La realizarea
cuibului participă ambii părinţi. Femela depune 2-3 ouă la sfârşitul
lunii mai şi început de iunie, cu o dimensiune medie de circa 51,9 x
40,3 mm. Incubaţia durează 30-35 de zile şi este asigurată în special de
către femelă. Pe cuibul acestei specii se găşeste frecvent miere, fiind
un criteriu sigur de identificare. Puii devin zburători la 40-44 de
zile însă rămân la cuib până la 55 de zile.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Braconajul reprezintă principala ameninţare pentru această specie, iar
oprirea vânătorii poate contribui la reducerea acestei presiuni.
Braconajul reprezintă principala ameninţare pentru această specie, iar
oprirea vânătorii poate contribui la reducerea acestei presiuni.
mai putin
Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)
GALERIE POZE SI ILUSTRATII