Vultur negru

Vulturul negru este o specie caracteristică zonelor împădurite de deal şi montane. Lungimea corpului este de 100-115 cm şi are o greutate de 7000-14000 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 250-285 cm. Penajul este închis, negru, iar coada scurtă. Se hrăneşte în principal cu leşuri de mamifere mari şi uneori cu şerpi şi insecte.

Vulturul negru este o specie caracteristică zonelor împădurite de deal şi montane. Lungimea corpului este de 100-115 cm şi are o greutate de 7000-14000 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 250-285 cm. Penajul este închis, negru, iar coada scurtă. Se hrăneşte în principal cu leşuri de mamifere mari şi uneori cu şerpi şi insecte.
mai putin

Numele genului provine din mitologia greacă, unde tânărul Aegypius este transformat de Zeus în vultur împreună cu Neophron. Numele speciei provine din grecescul monachus – călugăr, cu referire la culoarea întunecată a penajului.

Numele genului provine din mitologia greacă, unde tânărul Aegypius este transformat de Zeus în vultur împreună cu Neophron. Numele speciei provine din grecescul monachus – călugăr, cu referire la culoarea întunecată a penajului.
mai putin

Este prezentă în sudul continentului european. Zboară la altitudini mari. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 5-6 ani. Cuibăreşte în copaci sau mai rar pe stânci, solitar sau în colonii dispersate. Succesul cuibăritului este ridicat (circa 90%) în zonele puţin populate de oameni. Este o specie sedentară.

Este prezentă în sudul continentului european. Zboară la altitudini mari. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 5-6 ani. Cuibăreşte în copaci sau mai rar pe stânci, solitar sau în colonii dispersate. Succesul cuibăritului este ridicat (circa 90%) în zonele puţin populate de oameni. Este o specie sedentară.
mai putin

Populaţia europeană a speciei este mică, cuprinsă între 1800-1900 de perechi. Aceasta a crescut în perioada 1970-1990. Deşi în sud-estul Europei specia a înregistrat un declin în perioada 1990-2000, datorită creşterilor numerice din Spania, pe ansamblu populaţia a crescut. Cele mai mari efective sunt în Spania şi Turcia. În România era o specie comună la sfârşitul secolului XIX, dar a dispărut în prima parte a secolului XX. Ocazional, anumite exemplare provenite în special din țările vecine pot fi văzute la noi. 

Populaţia europeană a speciei este mică, cuprinsă între 1800-1900 de perechi. Aceasta a crescut în perioada 1970-1990. Deşi în sud-estul Europei specia a înregistrat un declin în perioada 1990-2000, datorită creşterilor numerice din Spania, pe ansamblu populaţia a crescut. Cele mai mari efective sunt în Spania şi Turcia. În România era o specie comună la sfârşitul secolului XIX, dar a dispărut în prima parte a secolului XX. Ocazional, anumite exemplare provenite în special din țările vecine pot fi văzute la noi. 
mai putin

Cuibul este o construcţie voluminoasă alcătuită din crengi. Femela depune un ou în perioada cuprinsă între mijlocul lunii februarie şi sfârşitul lunii aprilie, cu o dimensiune medie de 89,5 x 66,6 mm. Incubaţia durează 50-54 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. Puii sunt hrăniţi cu carne regurgitată de părinţi. Devin zburători la circa 100 de zile, însă rămân cu părinţii pentru încă 2-3 luni înainte de a deveni independenţi.

Cuibul este o construcţie voluminoasă alcătuită din crengi. Femela depune un ou în perioada cuprinsă între mijlocul lunii februarie şi sfârşitul lunii aprilie, cu o dimensiune medie de 89,5 x 66,6 mm. Incubaţia durează 50-54 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. Puii sunt hrăniţi cu carne regurgitată de părinţi. Devin zburători la circa 100 de zile, însă rămân cu părinţii pentru încă 2-3 luni înainte de a deveni independenţi.
mai putin

Otrăvirea, vânătoarea, colectarea ouălor şi distrugerea cuiburilor, alături de reducerea cantităţii de hrană disponibilă sunt principalele amenințări pentru specie. Măsurile sanitar-veterinare care interzic abandonarea cadavrelor de animale domestice pe câmp fac imposibilă existența speciilor necrofage (cum este și vulturul negru) în multe regiuni. În Spania, campania de hrănire în puncte fixe şi măsurile anti-otrăvire luate de guvern au avut un efect pozitiv în refacerea populaţiei de vultur negru.

Otrăvirea, vânătoarea, colectarea ouălor şi distrugerea cuiburilor, alături de reducerea cantităţii de hrană disponibilă sunt principalele amenințări pentru specie. Măsurile sanitar-veterinare care interzic abandonarea cadavrelor de animale domestice pe câmp fac imposibilă existența speciilor necrofage (cum este și vulturul negru) în multe regiuni. În Spania, campania de hrănire în puncte fixe şi măsurile anti-otrăvire luate de guvern au avut un efect pozitiv în refacerea populaţiei de vultur negru.
mai putin