Foto: Cristi Domșa
Descriere
Vulturul negru este o specie caracteristică zonelor împădurite de deal
şi montane. Lungimea corpului este de 100-115 cm şi are o greutate de
7000-14000 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 250-285 cm. Penajul este închis, negru, iar coada scurtă. Se hrăneşte în
principal cu leşuri de mamifere mari şi uneori cu şerpi şi insecte.
Vulturul negru este o specie caracteristică zonelor împădurite de deal
şi montane. Lungimea corpului este de 100-115 cm şi are o greutate de
7000-14000 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 250-285 cm. Penajul este închis, negru, iar coada scurtă. Se hrăneşte în
principal cu leşuri de mamifere mari şi uneori cu şerpi şi insecte.
mai putin
Etimologia denumirii stiintifice
Numele genului provine din mitologia greacă, unde tânărul Aegypius este
transformat de Zeus în vultur împreună cu Neophron. Numele speciei
provine din grecescul monachus – călugăr, cu referire la culoarea întunecată a penajului.
Numele genului provine din mitologia greacă, unde tânărul Aegypius este
transformat de Zeus în vultur împreună cu Neophron. Numele speciei
provine din grecescul
monachus – călugăr, cu referire la culoarea întunecată a penajului.
mai putin
Localizare si comportament
Este prezentă în sudul continentului european. Zboară la altitudini
mari. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 5-6 ani. Cuibăreşte în
copaci sau mai rar pe stânci, solitar sau în colonii dispersate.
Succesul cuibăritului este ridicat (circa 90%) în zonele puţin populate
de oameni. Este o specie sedentară.
Este prezentă în sudul continentului european. Zboară la altitudini
mari. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 5-6 ani. Cuibăreşte în
copaci sau mai rar pe stânci, solitar sau în colonii dispersate.
Succesul cuibăritului este ridicat (circa 90%) în zonele puţin populate
de oameni. Este o specie sedentară.
mai putin
Populatie
Populaţia europeană a speciei este mică, cuprinsă între 1800-1900 de
perechi. Aceasta a crescut în perioada 1970-1990. Deşi în sud-estul
Europei specia a înregistrat un declin în perioada 1990-2000, datorită
creşterilor numerice din Spania, pe ansamblu populaţia a crescut. Cele
mai mari efective sunt în Spania şi Turcia. În România era o specie
comună la sfârşitul secolului XIX, dar a dispărut în prima parte a
secolului XX. Ocazional, anumite exemplare provenite în special din țările vecine pot fi văzute la noi.
Populaţia europeană a speciei este mică, cuprinsă între 1800-1900 de
perechi. Aceasta a crescut în perioada 1970-1990. Deşi în sud-estul
Europei specia a înregistrat un declin în perioada 1990-2000, datorită
creşterilor numerice din Spania, pe ansamblu populaţia a crescut. Cele
mai mari efective sunt în Spania şi Turcia. În România era o specie
comună la sfârşitul secolului XIX, dar a dispărut în prima parte a
secolului XX. Ocazional, anumite exemplare provenite în special din țările vecine pot fi văzute la noi.
mai putin
Reproducere
Cuibul este o construcţie voluminoasă alcătuită din crengi. Femela
depune un ou în perioada cuprinsă între mijlocul lunii februarie şi
sfârşitul lunii aprilie, cu o dimensiune medie de 89,5 x 66,6 mm.
Incubaţia durează 50-54 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. Puii
sunt hrăniţi cu carne regurgitată de părinţi. Devin zburători la circa
100 de zile, însă rămân cu părinţii pentru încă 2-3 luni înainte de a
deveni independenţi.
Cuibul este o construcţie voluminoasă alcătuită din crengi. Femela
depune un ou în perioada cuprinsă între mijlocul lunii februarie şi
sfârşitul lunii aprilie, cu o dimensiune medie de 89,5 x 66,6 mm.
Incubaţia durează 50-54 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. Puii
sunt hrăniţi cu carne regurgitată de părinţi. Devin zburători la circa
100 de zile, însă rămân cu părinţii pentru încă 2-3 luni înainte de a
deveni independenţi.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Otrăvirea, vânătoarea, colectarea ouălor şi distrugerea cuiburilor, alături de reducerea
cantităţii de hrană disponibilă sunt principalele amenințări pentru
specie. Măsurile sanitar-veterinare care interzic abandonarea cadavrelor de animale domestice pe câmp fac imposibilă existența speciilor necrofage (cum este și vulturul negru) în multe regiuni. În
Spania, campania de hrănire în puncte fixe şi măsurile anti-otrăvire luate de guvern au avut un
efect pozitiv în refacerea populaţiei de vultur negru.
Otrăvirea, vânătoarea, colectarea ouălor şi distrugerea cuiburilor, alături de reducerea
cantităţii de hrană disponibilă sunt principalele amenințări pentru
specie. Măsurile sanitar-veterinare care interzic abandonarea cadavrelor de animale domestice pe câmp fac imposibilă existența speciilor necrofage (cum este și vulturul negru) în multe regiuni. În
Spania, campania de hrănire în puncte fixe şi măsurile anti-otrăvire luate de guvern au avut un
efect pozitiv în refacerea populaţiei de vultur negru.
mai putin
GALERIE POZE SI ILUSTRATII