Foto: Cristi Domsa
Descriere
Vulturul pleşuv sur este o specie caracteristică zonelor împădurite
montane. Lungimea corpului este de 95-110 cm şi are o greutate de
6200-10500 g pentru mascul şi 6500-11300 g pentru femelă. Anvergura
aripilor este cuprinsă între 230-265 cm. Adulţii au înfăţişare similară.
Capul este alb, iar restul corpului brun, gălbui-roşcat. Atinge penajul
de adult după cinci ani. Coada este scurtă şi rotunjită. Se hrăneşte în
principal cu leşuri de mamifere şi uneori cu melci şi insecte mai mari.
Vulturul pleşuv sur este o specie caracteristică zonelor împădurite
montane. Lungimea corpului este de 95-110 cm şi are o greutate de
6200-10500 g pentru mascul şi 6500-11300 g pentru femelă. Anvergura
aripilor este cuprinsă între 230-265 cm. Adulţii au înfăţişare similară.
Capul este alb, iar restul corpului brun, gălbui-roşcat. Atinge penajul
de adult după cinci ani. Coada este scurtă şi rotunjită. Se hrăneşte în
principal cu leşuri de mamifere şi uneori cu melci şi insecte mai mari.
mai putin
Etimologia denumirii stiintifice
Numele de gen provine din grecescul gyps – vultur. Numele de specie provine din latinescul fulvus – brun, cu referire la penajul păsării.
Numele de gen provine din grecescul
gyps – vultur. Numele de specie provine din latinescul
fulvus – brun, cu referire la penajul păsării.
mai putin
Localizare si comportament
Este o specie prezentă în sudul continentului european. Zboară la
altitudini mari, uneori în număr mare. Când planează, îşi ţine aripile
într-un „V„ deschis. Este o specie monogamă ce atinge maturitatea
sexuală după patru ani şi trăieşte până la 41 de ani, în captivitate.
Fiind o specie socială, cuibăreşte pe stânci în colonii. Cuibul este
alcătuit din crengi şi iarbă şi este folosit mai mulţi ani la rând dacă
este disponibil. Este o specie sedentară în Europa sau parţial
migratoare în cazul imaturilor.
Este o specie prezentă în sudul continentului european. Zboară la
altitudini mari, uneori în număr mare. Când planează, îşi ţine aripile
într-un „V„ deschis. Este o specie monogamă ce atinge maturitatea
sexuală după patru ani şi trăieşte până la 41 de ani, în captivitate.
Fiind o specie socială, cuibăreşte pe stânci în colonii. Cuibul este
alcătuit din crengi şi iarbă şi este folosit mai mulţi ani la rând dacă
este disponibil. Este o specie sedentară în Europa sau parţial
migratoare în cazul imaturilor.
mai putin
Populatie
Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între
19000-21000 de perechi. Aceasta a crescut substanţial în perioada
1970-1990. Deşi specia a continuat să descrească numeric în Turcia şi
Caucaz, în perioada 1990-2000, datorită creşterii numerice din Spania,
pe ansamblu populaţia a crescut la nivel european. În România, ultimele
observaţii cu privire la exemplare cuibăritoare provin din anul 1939, în
zona Bucegilor.
Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între
19000-21000 de perechi. Aceasta a crescut substanţial în perioada
1970-1990. Deşi specia a continuat să descrească numeric în Turcia şi
Caucaz, în perioada 1990-2000, datorită creşterii numerice din Spania,
pe ansamblu populaţia a crescut la nivel european. În România, ultimele
observaţii cu privire la exemplare cuibăritoare provin din anul 1939, în
zona Bucegilor.
mai putin
Reproducere
Cuibul este construit de ambii părinţi. Femela depune 1-2 ouă în
perioada cuprinsă între februarie şi martie, cu o dimensiune medie de
92,3 x 69,1 mm. Incubaţia durează 48-54 de zile şi este asigurată de
ambii părinţi. Puii devin zburători după 90-120 de zile, însă rămân cu
părinţii cel puţin 90 de zile.
Cuibul este construit de ambii părinţi. Femela depune 1-2 ouă în
perioada cuprinsă între februarie şi martie, cu o dimensiune medie de
92,3 x 69,1 mm. Incubaţia durează 48-54 de zile şi este asigurată de
ambii părinţi. Puii devin zburători după 90-120 de zile, însă rămân cu
părinţii cel puţin 90 de zile.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Reducerea cantităţii de hrană disponibilă, otrăvirea, vânătoarea şi
deranjul provocat de activităţile umane sunt principalele pericole
pentru specie. În Spania, campania şi măsurile antiotrăvire luate de
guvern au avut un efect pozitiv în refacerea speciei.
Reducerea cantităţii de hrană disponibilă, otrăvirea, vânătoarea şi
deranjul provocat de activităţile umane sunt principalele pericole
pentru specie. În Spania, campania şi măsurile antiotrăvire luate de
guvern au avut un efect pozitiv în refacerea speciei.
mai putin
GALERIE POZE SI ILUSTRATII