Vultur sur

Vulturul pleşuv sur este o specie caracteristică zonelor împădurite montane. Lungimea corpului este de 95-110 cm şi are o greutate de 6200-10500 g pentru mascul şi 6500-11300 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 230-265 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Capul este alb, iar restul corpului brun, gălbui-roşcat. Atinge penajul de adult după cinci ani. Coada este scurtă şi rotunjită. Se hrăneşte în principal cu leşuri de mamifere şi uneori cu melci şi insecte mai mari.

Vulturul pleşuv sur este o specie caracteristică zonelor împădurite montane. Lungimea corpului este de 95-110 cm şi are o greutate de 6200-10500 g pentru mascul şi 6500-11300 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 230-265 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Capul este alb, iar restul corpului brun, gălbui-roşcat. Atinge penajul de adult după cinci ani. Coada este scurtă şi rotunjită. Se hrăneşte în principal cu leşuri de mamifere şi uneori cu melci şi insecte mai mari.
mai putin

Numele de gen provine din grecescul gyps – vultur. Numele de specie provine din latinescul fulvus – brun, cu referire la penajul păsării.

Numele de gen provine din grecescul gyps – vultur. Numele de specie provine din latinescul fulvus – brun, cu referire la penajul păsării.
mai putin

Este o specie prezentă în sudul continentului european. Zboară la altitudini mari, uneori în număr mare. Când planează, îşi ţine aripile într-un „V„ deschis. Este o specie monogamă ce atinge maturitatea sexuală după patru ani şi trăieşte până la 41 de ani, în captivitate. Fiind o specie socială, cuibăreşte pe stânci în colonii. Cuibul este alcătuit din crengi şi iarbă şi este folosit mai mulţi ani la rând dacă este disponibil. Este o specie sedentară în Europa sau parţial migratoare în cazul imaturilor.

Este o specie prezentă în sudul continentului european. Zboară la altitudini mari, uneori în număr mare. Când planează, îşi ţine aripile într-un „V„ deschis. Este o specie monogamă ce atinge maturitatea sexuală după patru ani şi trăieşte până la 41 de ani, în captivitate. Fiind o specie socială, cuibăreşte pe stânci în colonii. Cuibul este alcătuit din crengi şi iarbă şi este folosit mai mulţi ani la rând dacă este disponibil. Este o specie sedentară în Europa sau parţial migratoare în cazul imaturilor.
mai putin

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 19000-21000 de perechi. Aceasta a crescut substanţial în perioada 1970-1990. Deşi specia a continuat să descrească numeric în Turcia şi Caucaz, în perioada 1990-2000, datorită creşterii numerice din Spania, pe ansamblu populaţia a crescut la nivel european. În România, ultimele observaţii cu privire la exemplare cuibăritoare provin din anul 1939, în zona Bucegilor.

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 19000-21000 de perechi. Aceasta a crescut substanţial în perioada 1970-1990. Deşi specia a continuat să descrească numeric în Turcia şi Caucaz, în perioada 1990-2000, datorită creşterii numerice din Spania, pe ansamblu populaţia a crescut la nivel european. În România, ultimele observaţii cu privire la exemplare cuibăritoare provin din anul 1939, în zona Bucegilor.
mai putin

Cuibul este construit de ambii părinţi. Femela depune 1-2 ouă în perioada cuprinsă între februarie şi martie, cu o dimensiune medie de 92,3 x 69,1 mm. Incubaţia durează 48-54 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. Puii devin zburători după 90-120 de zile, însă rămân cu părinţii cel puţin 90 de zile.

Cuibul este construit de ambii părinţi. Femela depune 1-2 ouă în perioada cuprinsă între februarie şi martie, cu o dimensiune medie de 92,3 x 69,1 mm. Incubaţia durează 48-54 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. Puii devin zburători după 90-120 de zile, însă rămân cu părinţii cel puţin 90 de zile.
mai putin

Reducerea cantităţii de hrană disponibilă, otrăvirea, vânătoarea şi deranjul provocat de activităţile umane sunt principalele pericole pentru specie. În Spania, campania şi măsurile antiotrăvire luate de guvern au avut un efect pozitiv în refacerea speciei.

Reducerea cantităţii de hrană disponibilă, otrăvirea, vânătoarea şi deranjul provocat de activităţile umane sunt principalele pericole pentru specie. În Spania, campania şi măsurile antiotrăvire luate de guvern au avut un efect pozitiv în refacerea speciei.
mai putin