Foto: Sebastian Bugariu
Descriere
Zăganul (cuvânt moştenit din limba dacilor), cunoscut şi sub denumirea
de vultur bărbos, este o pasăre de pradă diurnă caracteristică zonelor
muntoase, fiind prezent în mod obişnuit la altitudini cuprinse între
500-4000 m, dar întâlnit şi la 7500 m altitudine în Himalaya. Lungimea
corpului este de 105-125 cm şi greutatea este cuprinsă între 4500-7800 g
(media 6210 g). Femela este puţin mai mare decât masculul. Anvergura
aripilor este cuprinsă între 235-275 cm. Adulţii au înfăţişare similară.
Este o pasăre maiestuoasă, cu un penaj ce îmbină portocaliul ruginiu cu
negrul într-o combinaţie inegalabilă. Este unul dintre cei mai mari
vulturi din lume. Atinge penajul de adult după cinci ani. Păsările
tinere au o culoare închisă. Se hrăneşte la fel ca majoritatea
vulturilor cu hoituri de animalelor, însă ca particularitate, se
hrăneşte în proporţie mare cu măduva oaselor acestora.
Zăganul (cuvânt moştenit din limba dacilor), cunoscut şi sub denumirea
de vultur bărbos, este o pasăre de pradă diurnă caracteristică zonelor
muntoase, fiind prezent în mod obişnuit la altitudini cuprinse între
500-4000 m, dar întâlnit şi la 7500 m altitudine în Himalaya. Lungimea
corpului este de 105-125 cm şi greutatea este cuprinsă între 4500-7800 g
(media 6210 g). Femela este puţin mai mare decât masculul. Anvergura
aripilor este cuprinsă între 235-275 cm. Adulţii au înfăţişare similară.
Este o pasăre maiestuoasă, cu un penaj ce îmbină portocaliul ruginiu cu
negrul într-o combinaţie inegalabilă. Este unul dintre cei mai mari
vulturi din lume. Atinge penajul de adult după cinci ani. Păsările
tinere au o culoare închisă. Se hrăneşte la fel ca majoritatea
vulturilor cu hoituri de animalelor, însă ca particularitate, se
hrăneşte în proporţie mare cu măduva oaselor acestora.
mai putin
Etimologia denumirii stiintifice
Numele de gen derivă din cuvintele gyps – vultur şi aetos – acvilă. Numele speciei provine de la cuvântul latin barbatus – bărbos.
Numele de gen derivă din cuvintele gyps – vultur şi aetos – acvilă. Numele speciei provine de la cuvântul latin barbatus – bărbos. mai putin
Localizare si comportament
Este o specie care apare în zonele montane ale Europei. Planează în mod
desăvârşit şi rareori poate fi văzută cum bate din aripi în zonele
înalte (cu atmosferă rarefiată) ale munţilor. Este o pasăre tăcută şi
poate atinge 40 de ani în captivitate. Perechea domină un teritoriu mare
şi cuibăreşte pe colţuri de stâncă sau în cavităţi ale peretelui
stâncos. Ritualul nupţial este fascinant şi cuprinde, pe lângă
perioadele când plutesc împreună la înălţimi ameţitoare, momente când se
răsucesc şi cu ghearele ataşate unul de celălalt plonjează în abis,
îmbrăţişaţi într-o spirală incredibilă ce se termină aproape la
atingerea stâncilor. Se hrăneşte într-un mod unic în lumea păsărilor, cu
oase şi măduva acestora. A învăţat să ridice oasele mari la înălţime,
de unde le lasă să cadă pentru a se sparge la contactul dur cu stâncile,
având astfel acces la măduva hrănitoare. Poate înghiţi şi oase de
mărimea femurului unui berbec, pe care le digeră în mai puţin de 24 de
ore datorită unei concentraţii foarte mari a acidului din stomac ce are
un pH de 1. Pentru a se hrăni prinde şi mamifere mici. Este o specie
sedentară.
Este o specie care apare în zonele montane ale Europei. Planează în mod
desăvârşit şi rareori poate fi văzută cum bate din aripi în zonele
înalte (cu atmosferă rarefiată) ale munţilor. Este o pasăre tăcută şi
poate atinge 40 de ani în captivitate. Perechea domină un teritoriu mare
şi cuibăreşte pe colţuri de stâncă sau în cavităţi ale peretelui
stâncos. Ritualul nupţial este fascinant şi cuprinde, pe lângă
perioadele când plutesc împreună la înălţimi ameţitoare, momente când se
răsucesc şi cu ghearele ataşate unul de celălalt plonjează în abis,
îmbrăţişaţi într-o spirală incredibilă ce se termină aproape la
atingerea stâncilor. Se hrăneşte într-un mod unic în lumea păsărilor, cu
oase şi măduva acestora. A învăţat să ridice oasele mari la înălţime,
de unde le lasă să cadă pentru a se sparge la contactul dur cu stâncile,
având astfel acces la măduva hrănitoare. Poate înghiţi şi oase de
mărimea femurului unui berbec, pe care le digeră în mai puţin de 24 de
ore datorită unei concentraţii foarte mari a acidului din stomac ce are
un pH de 1. Pentru a se hrăni prinde şi mamifere mici. Este o specie
sedentară.
mai putin
Populatie
Populaţia europeană a speciei este foarte mică, cuprinsă între 610-1000
de perechi. S-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi în multe
dintre ţările europene populaţia a rămas stabilă sau a crescut în
perioada 1990-2000, în Turcia, care deţine efectivele cele mai
importante, s-a observat o descreştere care pe ansamblu a determinat o
tendinţă de scădere a populaţiei. Specia este dispărută în România,
ultimele exemplare fiind împuşcate în 1927. De asemenea, în perioada
1873 - 1892 au fost împuşcate multe exemplare în Retezat şi Făgăraş.
Linţia publică în 1954 volumul II din Păsările din R.P.R., unde
menţionează „Armele de vânătoare moderne de azi, ajunse în mâinile unor
vânători neastâmpăraţi, dar mai ales afurisita de stricnină folosită la
stârpirea răpitoarelor, vor avea grijă ca această catastrofă totală a
dispariţiei acestei păsări să nu întârzie prea mult„.
Populaţia europeană a speciei este foarte mică, cuprinsă între 610-1000
de perechi. S-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi în multe
dintre ţările europene populaţia a rămas stabilă sau a crescut în
perioada 1990-2000, în Turcia, care deţine efectivele cele mai
importante, s-a observat o descreştere care pe ansamblu a determinat o
tendinţă de scădere a populaţiei. Specia este dispărută în România,
ultimele exemplare fiind împuşcate în 1927. De asemenea, în perioada
1873 - 1892 au fost împuşcate multe exemplare în Retezat şi Făgăraş.
Linţia publică în 1954 volumul II din Păsările din R.P.R., unde
menţionează „Armele de vânătoare moderne de azi, ajunse în mâinile unor
vânători neastâmpăraţi, dar mai ales afurisita de stricnină folosită la
stârpirea răpitoarelor, vor avea grijă ca această catastrofă totală a
dispariţiei acestei păsări să nu întârzie prea mult„.
mai putin
Reproducere
Cuibul este masiv şi alcătuit din crengi. La interior este căptuşit cu
lână şi balegă uscată. Femela depune 1-2 ouă în perioada cuprinsă între
jumătatea lunii decembrie şi jumătatea lunii februarie. Incubaţia
durează 53-58 de zile. Puii devin zburători la 106-130 de zile, dar
rămân dependenţi de părinţi până la un an.
Cuibul este masiv şi alcătuit din crengi. La interior este căptuşit cu
lână şi balegă uscată. Femela depune 1-2 ouă în perioada cuprinsă între
jumătatea lunii decembrie şi jumătatea lunii februarie. Incubaţia
durează 53-58 de zile. Puii devin zburători la 106-130 de zile, dar
rămân dependenţi de părinţi până la un an.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Degradarea habitatelor, vânătoarea, otrăvirea şi deranjul sunt
principalele pericole pentru specie. Pentru conservarea sa există un
program de reintroducere în Alpi care funcţionează din anii ’70.
Degradarea habitatelor, vânătoarea, otrăvirea şi deranjul sunt
principalele pericole pentru specie. Pentru conservarea sa există un
program de reintroducere în Alpi care funcţionează din anii ’70.
mai putin
GALERIE POZE SI ILUSTRATII